8 zile… in care strabatusem jumatate de tara. 8 zile de vacanta de care profitasem amandoi din plin. Dupa plecarea de la Baia de Fier am parcurs Transalpina catre nord, am vizitat Sibiul, Brasovul, vulcanii noroiosi. Ne indreptam catre mare. Calm, fara graba, de parca am fi avut tot timpul din lume dar in acelasi timp savurand fiecare clipa. Oprim in Constanta pentru aprovizionare. Ne plimbam prin Tomis apoi coboram in port. Putem face o plimbare cu salupa dar Mara refuza spunand ca are rau de mare. Nu merg nici eu. Ne intoarcem la masina si pornim spre nord. Trecem de Mamaia, de Navodari, de Corbu… Ajungem la Vadu si de aici pe drumul betonat pana la capat apoi pe drumul de nisip pana la Canalul Edighiol. Aici aveam “locul meu”secret unde ma reculegeam. Ii salut pe nea Vasile de la cherhana si pe vechiul meu prieten Andrei, de la Ocolul Silvic care ma intreaba de permis. Il arat, zambeste si mai pune 2 tacamuri la masa. Eram invitatii lor. Dupa ce am mancat deliciosul bors de peste si scrumbii facute la gratar, am pregatit bagajul pentru campare. Masina ramane aici. Cortul, sacii de dormit, hainele, echipamentul foto si mancarea. Si apa. Eram inconjurati de apa dar e vitala acolo. Te hraneste dar si te poate ucide. Trecem canalul si mergem cateva sute de metri pe malul marii catre acel loc secret. Am instalat cortul si am sarit in apa atat de limpede si de calda a marii. Ne-am tot balacit pana aproape de apus. In acest rastimp am auzit numai sunetul valurilor, tipatul pescarusilor si rasul Marei. Seara am luat o cina frugala si am plecat la fotografiat asfintitul de peste lacul Sinoe. E un sentiment aparte sa te afli pe aceasta ingusta fasie dintre ape nesfarsite. Te face sa te gandesti la cat de mici si neimportanti suntem, iti regandesti scala valorilor. Si linistea… Linistea marii, a pescarusilor si a rasului Marei. Iar eu abia zambeam… Mai ramasesera doua zile si secundele treceau cu repeziciune de parca rezonanta Schumann isi dublase frecventa. Facem focul si stam langa el pe malul marii pana tarziu in noapte asteptand sa ne creasca cochilii de melci. Intram in cort si adormim imbratisati.
Ma trezesc cand inca nu se crapase de ziua. Ies usor din cort si ma indrept catre mare. Las valurile sa-mi mangaie picioarele si privesc marea. Cerul. Intunericul. Simt o mana pe brat si un sarut pe umar. Imi spune:
- Sa nu te gandesti la ziua de maine.
- Nu pot, nu am cum, Mara. Ce vom face?
- Ne vom intoarce la vietile noastre anoste si ne vom aminti cu drag de aceste zile. Si apoi...avem locul nostru. Daca trecem pe aici ne vom lasa un semn. Fara telefoane, fara internet, fara nimic. Hai sa vedem daca la anul ne putem intalni aici. In aceeasi perioada...ce zici?
- Zic ca nu cred ca voi avea rabdare pana la anul.
- Nici eu, dar hai sa incercam. Si vom vedea atunci ... Iar acum hai sa profitam de timpul ramas.
Spunand acestea, fugi catre cort si lua camerele foto. Imediat va rasari si soarele. Ultimul Rasarit... Sau poate nu.
Apoi am facut fotografii toata ziua. Si dragoste...
Dis de dimineata ne trezim si ne bem cafelele intr-o liniste deplina. Doar marea si pescarusii se auzeau. Nu si rasul Marei. Stangem incet lucrurile si plecam catre masina. Nea Vasile ne invita la un mic dejun copios, nu refuzam. O ultima plimbare pe malul marii, mana in mana..si apoi plecarea. Luam masa de pranz in Constanta dupa care imi spune:
- Eu ramana aici.
- Nu se poate, Mara, te duc acasa sau undeva mai aproape.
- Nu! Raman aici, Dan, asa e cel mai bine. Crede-ma...
- Cum crezi tu. O sa te las la gara.
Piata garii e aglomerata. Un dute-vino cu turisti, cu navetisti... Coboram... Ma ia de maini fara sa se uite la mine, stam cateva minute asa fara sa vorbim. Apoi se arunca in bratelele mele si ne sarutam fierbinte. Ramanem imbratisati si fara sa se uite in ochii mei imi sopteste:
- Pleaca, Dan! Pleaca odata!
- O sa te caut, Mara!
Ma desprind cu greu, o sarut pe frunte, ma urc in masina si plec. Ma simteam ca si cum as fi avut bolovani in loc de corp, atat de greu...cu toate ca ceva din mine ii lasasem Marei. La iesire din oras greutatea mi s-a dus in picioare calcand acceleratia la maxim.
Norii albi, pufosi...pe cerul albastru ca marea....
