Rasarit

           Nisipul era inca rece. Defapt nici nu avea cum fi altfel, inca nu se vedeau razele soarelui.  Respiram aerul sarat. Respiram….  Rucsacul foto atarna greu in spate.  Aveam in plan sa fotografiez rasaritul de pe digul de la Navodari. Aveam ceva de mers…eram cam in dreptul viitoarei pasarele din Mamaia. Ar trebui ca sa ajung la dig cam in 80-90 de minute. Inspir inca o data adanc si pornesc…descult…pe plaja inca rece. Apa marii contrasteaza placut cu nisipul, o simt calda. Mersul prin nisip si apa ma oboseste putin, dar pun asta pe seama faptului ca nu am dormit deloc. Aproape de Navodari  calc urat pe o scoica si ma tai. Ma clatesc in mare apoi caut un loc unde sa ma asez. Impropriu spus…plaja e goala. Dau jos rucsacul, aprind frontala si dau sa vad cat de adanca e rana. Ustura ca dracu.
   - Poftiti un servetel ca sa va stergeti, aud o voce.
Tresar si indrept lanterna catre sursa acelei voci. Vad un servetel alb, o mana intinsa, o claie par roscat si o bluza de trening. Fata nu am zarit-o, dar banuiam ca trebuie sa fie la fel de placuta ca si vocea. Intind mana, iau servetelul.
   - Va multumesc frumos, dar nu e decat o julitura.
Atunci poate mutati farul catre mare, ar ajuta vapoarele, spuse vocea, batand apropo la lanterna mea care ii cauta fata.
   - Ah…ma scuzati… Si va rog sa ma mai scuzati in cazul in care am injurat cand am calcat pe scoica aia sau ce o fi fost.
Vocea chicoti si spuse:
   - A fost neinteligibil, la fel de bine puteati   sa recitati din Nichita, ca tot nu intelegeam.
   - Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi si ti-as saruta talpa piciorului, nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea, de teama ca sa nu-mi strivesti sarutul? Asta ca tot a venit vorbaa de Nichita si ca am talpa julita.
De data asta Vocea rase: Poem, spuse.
   - Si ce cauta un om cult ca dumneavoastra pe plaja asta pustie la ora asta?
Doar liniste caut. Incerc sa ma regasesc. Si nu…nu sunt un om cult, doar am putina cultura generala.
   - Si spirit…completa.
   - Si spirit, daca doriti
   - Anca, spuse vocea.
   - Dan, am raspuns
Cateva minute am privit amandoi noaptea, in liniste, dupa care vocea spuse:
   - Daca vrei iti poti monta cortul ceva mai incolo langa celelalte.
   - Care cort, nu am…
   - Pai ce cari in spate? Am observat ca e destul de greu bagajul tau
   - Pai nu sunt decat 12 kg de aparatura foto. Vreau sa ajung in capul digului ca sa fac cateva fotografii la rasarit.
   - De ce tocmai acolo?
   - Pentru ca acolo sunt mai aproape de mijlocul marii.
   - Atunci vin si eu cu tine. Doar daca nu te incurc.
   - Nu, in niciun caz. Mi-ar face placere.
   - Atunci...hai sa mergem!
Ma incalt de data asta, pe dig mi-as fi facut mai rau si oricum nu mai era mult pana acolo. Ne ridicam si pornim,  Am tot vorbit nimicuri, de unde esti, unde stai ce lucrezi, cu cine ai venit la mare…. Ajungem pe dig si marim pasul. Cerul incepe a se lumina. In cateva minute ar trebui sa rasara soarele. Ajungem, in sfarsit…la capatul digului batut de valuri… Scot trepiedul, montez Nikonul si astept. Inca 1 minut… Anca sta pe un stabilopod si priveste in zare.  Briza ii arunca parul pe spate… acum ii pot vedea fata. Are trasaturi frumoase, asa ca nu mai stau pe ganduri si trag cateva cadre cu ea.
   - Uite! Rasare soarele, ma avertiza ea.
Zambesc… Soarele nu mi se mai pare la fel de important. Va rasari si maine, si poimaine…si mereu…

Lupul (3)

………

Si au trecut anii, prea multi ani chiar… 

   Dragostea pentru munte si drumetii nu a incetat, dimpotriva. Am invatat multe in toti acesti ani care au trecut, m-am trecut. Ideea de a vizita din nou locuri demult vazute imi incoltise in mine de ceva timp. Am lasat-o sa prinda radacini si acum, avand cateva zile libere m-am hotarat a le vizita. Ranile erau cicatrizate, asa credeam.  Am anuntat acasa ca plec si a 2-a zi m-am suit in tren. Acelasi drum lung de noapte, aceeasi  gara prafuita si uitata de lume, aceeasi cismea avand deasupra ei scris cu vopsea albastra – acum abia ghicita -  “apa potabila”.

    Mi-am luat ranita grea in spinare si am pornit catre catun pe acelasi drum neasfaltat. Daca in precedentele vizita cautam un mijloc de transport, de data asta am refuzat categoric. Cei 9 km mi s-au parut floare la ureche,  si i-am parcurs la pas apasat. 

   Intru in sat si incerc sa recunosc casa lui nea Ion, ciobanul. Nici nu stiu daca mai traieste, ar trebui sa aiba peste 80 de ani. Vad casa si ma apropii. E cineva in curte, sparge lemne. Da…e nea Ion. Strig peste gard: Nea Ioane! Se indreapta de sale, se intoarce si ma zareste. Mai Dane…mai baiatule! Fata lui radiaza de bucurie iar eu am ochii in lacrimi. Ne imbratisam, stransoarea lui mai ca ma lasa fara respiratie. Ma uit la el…e inca in putere, aproape neschimbat…aproape…

   Fiind ora pranzului incepem pregatirea mesei. In timp ce mancam imi spune din senin: Te asteptam. Cum asa nea Ioane? No ase… Am crezut ca o sa vii inca de anul trecut, mi-a zis …cineva, sus acolo-n munte.  In clipa aceea mi-am dat seama ca-mi vorbea despre Lup. E inca acolo? am intrebat. E si va fi mereu, mai baiatule…

   Terminam de mancat si-mi arata usa de la odaia de la drum: e pregatita, te poti odihni. Poti sta cat doresti, nu ma deranjeaza. Eu ma bucur ca ai venit, tare mult ma bucur! In timp de despachetam imi spune ca Ursu isi doarme somnul  la poalele gorunului din spatele curtii, si ca acum are un stra stranepot de-al lui Ursu in curtea din spate. Un dulau pe cinste, ca si inaintasii lui. In timp ce stateam de vorba auzim strigate la poarta…iesim. Un flacau venise la nea Ion sa vada daca are nevoie de ceva. Nea Ion il pofteste in curte, ne prezinta: Danut, el este domnul Dan, o veche cunostinta de la Bucuresti. Dan, el este Danut, baiatul Mariei. Imi tin cumpatul, dau mana cu tanarul care mi-o strange vanjos si-mi spune: mi-a povestit badea Ion multe de dumneavoastra, cum l-ati ajutat sa repare stana… Da Danut, eu sunt acela, spun zambind dar si cu un nod in gat.

   Flacaul saluta si pleca… Tacerea era apasatoare. Nea Ion m-a luat dupa umeri si mi-a zis: hai sa vezi ce vin bun am, e de anul trecut. Hai… Seara, dupa masa, am stat la povesti. Mi-a povestit ca a mai stat cam 12 ani sus pe munte, cum a renuntat la mioare, cum si-a refacut casa. Am povestit si eu de familie, de munca, de oras… Am tot povestit pana tarziu in noapte… apoi ne-am pregatit de culcare. Pe masa din camera era o lampa cu gaz. Am aprins-o m-am intins in pat si am privit tavanul. Umbrele jucau un dans nebun dupa o muzica numai de ele stiuta. Privind in gol am revazut cu ochii deschisi locul meu din padure. Am respirat adanc, si mi-am spus: maine merg acolo!

   Ma trezesc dis de dimineata, ies din odaie si dau sa merg la fantana ca sa ma spal. Nea Ion era deja in curte cu de-ale gospodariei, ma chema sa mi-l prezinte pe Ursan, urmasul lui Ursu. Cu toate ca are aproape 1 an…e urias. M-am imprietenit  repede cu el si din cate mi-a spus nea Ion nu multa lume o poate face. Nea Ioane, eu o sa plec sus in munte, la locul meu. Nu m-a privit, se astepta sa plec. Imi spune: nu te mai duce acolo! Pe cararea care pleaca de la stana in dreapta, dupa ce urci pret de 2 ore o sa ajungi in golul alpin. De acolo daca privesti in stanga o sa o vezi. Renuntasem demult sa-i pun intrebari, stia el de ca ma trimite acolo. 

   Am mancat si am pornit… Drumul pana la stana il stiam bine, urcam si amintirile ma napadeau si incepeam sa regret acest drum. Trec de stana si urc pana in golul alpin, ma uit in stanga si o vad. O stanca mare crescuta din nimic. Semeata. Vesnica. Ma indrept catre ea si realizez ca aici am parte de o belvedere cum rar mi-a fost sa vad. Instalez cortul langa un izvor la poalele stancii  si-mi dau seama ca este raul ce trecea pe langa “locul meu”. Caut lemne pt foc, fac focul si-mi pregatesc cina. Mananc si apoi ma intind pe bucata de neopren. Privesc stelele….

   Dimineata ma trezesc devreme ca sa privesc rasaritul. Privelistea ma lasa mut. Savurez in liniste. Ceva ma face sa ma uit sus pe stanca. Mi s-a parut sau chiar s-a miscat ceva acolo? Urc, in 10 minute ajung in varf. Da…aici intre 2 bolovani o sa-mi petrec urmatoarea noapte, in sacul de dormit.

   Ziua trece repede plimbandu-ma pe platoul montan. Descopar la fiecare pas minunile naturii si ma bucur de ele in tihna. Pe seara ma intorc la cort, mananc si ma pregatesc sa urc pe stanca. Iau sacul de dormit si in scurt timp sunt instalat intre cei 2 bolovani privind cerul. Stau rezemat si privesc catre departari. Vad luminile oraselor, ale satelor, vad stelele. Cred ca sunt foarte oboist sau am vedenii…doua lumini se misca. Probabil ca mi s-a parut. Le vad din nou miscandu-se… Am incremenit. Acum stiu de ce m-a trimis aici nea Ion. Aici e salasului Lupului. Stanca Lupului. Ies din sac si ma ridic. Nu mi-e teama, doar suntem prieteni vechi. Vad luminitele in scanteind in bataia lunii, se apropie. Vine increzator drept spre mine. Nu mi-e teama, insa am o stare emotionala dusa la extrem. E aici, la cativa pasi. S-a oprit si ma priveste. Il salut: buna noapte, Lupule! Parca tuseste, se apropie si se salta cu uriasele labe pe pieptul meu, mai sa ma darame. Imi pastrez cumpatul  ii mangai pieptul si-l las a ma linga pe fata. Apoi se lasa jos si se aseaza intre bolovanii unde-mi facusem culcusul. Imi iau sacul de dormit si ma asez langa el si incep a povesti. De la inceput…

   Dimineata am privit amandoi in liniste rasaritul. La un moment dat s-a apropiat de mine si m-a lins pe fata. De ramas bun. El trebuia sa plece, trebuia sa plec si eu. Ne-am mai privit putin apoi l-am salutat: toate bune, Lupule! Pe altadata… L-am privit cum se indeparta. Stapanul muntelui.

   Am strans repede cortul si la amiaza eram in ograda la nea Ion. S-a bucurat vazandu-ma, m-a strans tare la piept si uitandu-se in ochii mei mi-a spus: mai baiatule… Si a ramas fara cuvinte…

   Seara am pregatit amandoi masa. Mi-a spus: asta seara avem musafiri, mai pune 2 tacamuri. Am inceput sa tremur, banuiam ce ma asteapta.  Aud batai in usa si merg sa deschid. Danut…si Maria. O, Doamne..  Aceeasi Maria…frumoasa ca o icoana… Ne imbratisam ca doi vechi si buni prieteni, pastrand aparentele. Dau mana cu Danut si ii poftesc in casa. Apare si nea Ion cu o tava si cu paharele umplute cu rachie de pruna, facuta de el. Le dam pe gat si ne asezam la masa. Povestim… Eu de viata mea cu bune si cu rele, Maria de a ei. Tot invatatoare acolo in sat, tot la casa parinteasca. Singura cu Danut. La scurt timp dupa plecarea mea a rupt logodna, nu a spus si de ce. Privirea mi s-a intunecat…si mi-a pierit sangele din obraji. De ce oare nu mi-a spus? De ce???? Nea Ion a rupt tacerea care se asternuse, spunand cu vocea lui groasa: eii…cine ma ajuta sad au de mancare la animale? Toti 3 am sarit in sus…eu!…eu!  Hai Danut cu mine ca tu esti mai tanar. Ramasi singuri niciunul nu mai aveam puterea de a spune ceva. Am intins mana peste masa si am cuprins-o pe a ei. De ce nu mi-ai spus, Maria? Nu stiu de ce, Dan. Poate pentru ca tu aveai viata ta acolo…serviciul…ce sa cauti tu aici? Iar eu la Bucuresti nu ma vedeam… Suntem din doua lumi diferite, Dan… Chiar daca ne-am iubit.  Doamne…Maria! Ne-am apucat sa strangem masa…in liniste. Simteam cum ca nu am incetat niciodata sa o iubesc. Ranile acealea pe care le credeam inchise si cicatrizate se deschisesera mai adanc ca niciodata. Am luat-o in brate si am strans-o la piept. Plangeam amandoi.

   ………

   Se crapa de ziua. Priveam din nou dansul umbrelor pe tavan. Lacrimile erau si ele la locul lor… Am ridicat mana si am imbratisat-o. Parul ei balai imi mangaia fata. A oftat in somn apoi s-a cuibarit mai strans la pieptul meu…

………….