Lupul (2)

De mai bine de 6 luni nu mai vorbisem cu Maria la telefon. Daca imediat dupa prima vizita am sunat saptamanal,  problemele de servici m-au impiedicat sa mai sun asa de des. Apoi… E doar vina mea si vreau sa indrept asta, asa ca seara asta caniculara de Iulie ma gaseste in gara. Plec cu acelasi personal si cred ca vad cateva fete cunoscute din prima calatorie. Adorm. Foaret putin, ma trezesc la fiecare oprire. Dupa miezul noptii imi piere cheful de somn, oes pe hol si imi aprind o tigara. Intru in vorba cu doi insomniaci si discutam despre orice. Am 3 beri  la mine si le desfacem. Treaba se incinge si in prima gara unul dintre ei coboara si se intoarce cu o plasa de bere. Fumam, bem berea si mancam stixuri. Nu e rau.
Ajung dimineata in gara prafuita si deja incinsa. Se anunta din nou o zi torida. Imi las rucsacul langa cismeaua antica si bag capul sub jetul rece de apa. Imi revin. Merg la bufetul garii si o rog pe doamna de acolo sa-mi faca o omleta. De care? ma intreaba. De oua, tanti…de oua… Isi radea im barba dar nu-mi dau seama daca din cauza ca a gustat gluma mea sau ca-mi pregateste o surpriza. Mananc  omleta care e mai buna decat as fi crezut, platesc, multumesc si plec la drum. De data asta nu am mai avut norocul sa ma ia cineva la autostop pe acel drum de munte. “singur pe lume” mi-a venit in gand. O iau la pas iar cei 9 km ii fac in 90 min. Un timp bun. Ma opresc la casa Mariei, bat la poarta si strig. Iese tanti Elena, mama Mariei si incremeneste. Ma cheama in curte, Rex sare pe mine recunoscand un vechi prieten, intram in casa. Vorbim. Eu cu sfiala, ea cu teama. Se intampla ceva. Imi pune sa mananc si inghit incet incercand sa imi dau seama ce se intampla. Nea Gigi, tatal Mariei a reactionat mai bine cand m-a vazut. Sa bucurat si am vazut asta in ochii lui. Mi-a intans mana, mi-a zambit si m-a poftit in camera din fata sa stam de vorba. Am discuta orice numai de Maria nu. Se facea ora pranzului, Maria trebuia sa soseasca…si soseste. Ii aud glasul de cum intra pe poarta, il linisteste pe Rex care latra ca un apucat. Oare de ce?
Intra in casa si zambetul ii ingheata pe buze. Buna Maria! … Buna…
In clipa urmatoare intra si el. Maria ne face cunostinta: el este Vali, logodnicul meu. Din clipa aceea totul s-a rupt. Ca intr-un vis confuz nu stiu ce s-a intamplat. Stiu doar ca vorbele treceau pe langa mine. La masa de seara abia daca am gustat. Parintii Mariei nu au vrut sa ma lase sa plec, asa ca am ramas peste noapte acolo. Maria…in camera ei…singura…
Ma trezesc la ora cand altii abia merg la culcare. Aprind lanterna si-i scriu Mariei. Nu pot ramane acolo…nu pot! Ii las biletul pe masa, o sa-l gaseasca dimineata. Ies usor din camera, ajung in hol in dreptul camerei ei…mangai usa…apoi ies in curte. Rex se bucura cand ma vede, ii dau un pumn de stixuri ce-mi ramasesera in buzunar si ies. Urc spre stana, la nea Ion. Nimic nu ma poate opri. Nimic…

In acel intuneric absolut am inteles ca viata la tara poate fi mai alerta decat cea de la oras.

Ajung la stana cand inca nu se crapase de ziua. Ursu a latrat de 2 ori si m-am oprit. L-am strigat si am scos din rucsac o Eugenie. S-a apropiat, m-a adulmecat si mi-a venit la picior dand din coada. I-am dat Eugenia si am plecat impreuna catre nea Ion care ne astepta. Nu a fost surprins. S-a bucurat ca ma vede, m-a strans tare in brate si mi-a zis: stiam ca o sa vii dar nu chiar atat de repede. Renuntasem demult sa-l intreb ceea ce nu intelegeam, asa ca i-am spus doar ca ma bucur sa-l vad sanatos. M-a luat de dupa umar si m-a poftit in cabana lui. Am baut o cana de lapte cald si am adormit pe lavita. Cand m-am trezit am plecat sa-l caut, stiam cam pe unde poate fi. Si l-am gasit repede. Mi-a zambit cu un zambet greu, si nu pt ca nu dorea sa zambeasca ci pentru ca i-a fost greu sa zambeasca. Chiar asa de rau arat nea Ioane? Nu, mai baiatule, nu… Dar imi pare rau. Asta e viata, nea Ioane, eu sunt de vina. Ii multumesc de gazduire si plec spre “locul meu” nu inainte de a promite solemn ca il voi vizita in fiecare zi sic a o sa-l ajut la stana.
O iau incet la pas, apasat si ajung repede. Termin de pus cortul, ma intorc si o vad pe Maria. M-am albit. Statea dreapta si ma privea. De cand era acolo? Plangea in tacere. Am mers spre ea, i-am cuprins fata in maini si am sarutat-o pe frunte. Am strans-o in brate si i-am spus: nu spune nimic, te rog…
Am stat imbratisati pana seara cand am intrebat-o daca nu pleaca spre casa. Mi-a pus un deget pe buze si m-a tras in cort.
M-am trezit tarziu.Se luminase demult si auzeam triluri. Maria nu mai era. Ies din cort, ma uit primprejur. Nici urma. Merg la rau…nici acolo nu era. Am inceput sa alerg ca un disperat si sa o strig. Maria…Mariaaaa! Intr-un tarziu am inteles: Maria please…definitiv.
Seara am facut focul si mi-am desfacut o conserva de carne si una de fasole. Le-am pus pe o piatra langa foc si am intrat in cort dupa paine si lanterna. Cand m-am intors am incremenit. Era acolo…Lupul. Dincolo de foc ca si data trecuta. Am incercat sa-mi tin cumpatul si l-am salutat. Buna seara, Lupule!...si m-am asezat pe o piatra langa foc. Ochii lui sclipeau si ma fixau. Ma tot uitam dupa acel vartej de culoarea lavandei insa nu-l vedeam.  Am luat conserva de carne, am luat o bucata din ea si i-am intins restul.  S-a apropiat, a adulmecat-o si s-a asezat la 3 metri de mine parca asteptand. I-am povestit tot cu lacrimi in ochi. Din cand in cand maraia aprobator sau dojenitor. Cand am terminat de povestit mi-am dat seama ca era mult trecut de miezul noptii. Ne-am mai uitat unu la celalalt pret de o ora, eu cu ochii inlacrimati iar el cu ochii galbeni…s-a ridicat, a salutat printr-un “hau” scurt si gutural si a plecat.  Am adormit acolo…langa foc…
Cateva zile am muncit la stana ca un nebun. Am reparat acoperisul cabanutei lui nea Ion, am muls, am facut cas, unt…ma rog…tot ce se poate face pe langa o stana. Seara ajungeam frant la cort si stateam de vorba cu Lupul. Ziua uitam, noaptea-mi aduceam aminte.
Intr-o seara i-am spus: Lupule, am terminat treaba la stana, maine plec. Imi pare rau ca te las, dar nu am ce face. S-a ridicat, a venit spre mine si mi-a mirosit mana apoi a mers in spatele meu.  Ii simteam respiratia in ceafa si aproape am avut impresia ca m-a atins. Inghetasem. Nu de frica ci de emotie. Apoi a plecat. Inainte sa dispara mi-a mai aruncat o privire, s-a intors si l-a inghitit padurea. Am adormit din nou langa foc, eram sleit.
Dimineata devreme am strans tabara si am plecat catre stana. Nea Ion ma astepta. Eu o sa plec, nea Ioane. Nu inca…maine, imi spune. Bine, nea Ioane, maine.  Din nou l-am ajutat la treburi, muncind toata ziua. Seara dupa ce am venit de la rau imi spune ca trebuie sa stam de vorba.  Mancam langa foc. Dintr-o data ma intreaba: te-a vizitat? Surprins, abia baigui…da… Sa stii de la mine, mai baiatule, ca el te-a ales. Atunci am inteles ca vorbeam de Lup. Cum adica…nu inteleg, nea Ioane. Stii ce e ciudat, mai baiatule?  Cat tu ca si mine am fost alesi de el. Nu intelegeam, era mai presus de puterea mea de intelegere. Atunci nea Ion mi-a spus ca demult, cu multi ani in urma, si el patise la fel. Strabatand cararile muntilor a ajuns in zona si se indragostise de o fata de la poalele muntelui. Si fata de el. A plecat acasa ca sa vanda tot si sa se intoarca, iar cand a venit fata era deja maritata. Atunci a plecat sus in munte, izolandu-se de oameni. Nu s-a mai putut intoarce acasa de rusine. Si nici nu mai avea unde, vanduse casa…renuntase la servici. Asa ca a ramas in munte, a cumparat niste oi si s-a facut cioban. Iar in munte l-a cunoscut pe Lup. Nea Ioane…dar spuneai ca acum multi ani s-a intamplat asta… Da, mai baiatule. Si…nu inteleg, e acelasi Lup? Nu mi-a spus decat atat: i-ai vazut ochii?
Dimineata mi-am luat ramas bun de la nea Ion si de la Ursu si am plecat spre gara. Timp era destul ca sa ajung, dar am ocolit ca sa nu mai trec prin sat. Am cerut un bilet la primul tren.
In tren, noaptea, uitandu-ma pe geam am tresarit.

Cumva…era acolo. Lupul.

Amintiri

Azi am dorit sa ma plimb…sa ma plimb si sa uit tot. Sa ma uit in vitrine, sa-mi cumpar un covrig si un iaurt ca pe vremuri.
Pasii m-au dus pe Calea Mosilor si am apucat-o pe Dacia mergand catre Piata Romana pana la piata Galati de unde am cumparat covrigul si iaurtul. Din Vasile Lascar, peste case, se vede fosta maternitate Cantacuzino, acolo unde acum multi ani am vazut lumina zilei. Pasii se leaga unul de celalalt ducandu-ma mai departe catre strada Icoanei catre gradina cu acelasi nume. Intru in curtea bisericii si ma asez pe o banca la umbra privind la troita. O pisica doarme alaturi pe o banca iar cateva vrabii ciugulesc dintr-un colt de paine aruncat in iarba de un trecator milos. Trec pe langa frumoasa cladire a Scolii de Fete si ajung la vestita Gradina a Icoanei. Fac cativa pasi…e liniste. E ora pranzului iar copiii dorm la ora asta. Cativa batrani profita de ocazie ca sa poata sta linistiti in parc. Trec pe langa statuia lui G. C. Cantacuzino si ma indrept catre locul meu de suflet,  parcul Ioanid. Aici mi-am facut primii prieteni, Doamne ce mult a trecut de-atunci… Insa in mintea mea imaginile sunt clare, putine,franturi insa clare. Vad ca e reamenajat si foarte ingrijit lucru care ma bucura. Ies din nou in Dacia pe langa ambasada Irakului si fac dreapta pe Polona. Trec de Eminescu…ce e cel mai drag las la urma si fac stanga pe Brosteanu. Dupa cativa pasi intru in curtea bisericii Precupetii Noi cu hramurile Adormirea maicii Domnului si al Sfantului Ierarh Nicolae. Iarasi ma napadesc amintirile. Intru in biserica si ma intreb daca in cristelnita ce-o zaresc am primit si eu botezul Domnului. Ma asez in strana si ma reculeg cateva minute. Ma ridic sa plec mai departe si realizez ca am ochii in lacrimi. Imi fac semnul crucii, trag aer in piept si plec mai departe. Ies in Dorobanti si fac stanga catre hotel Dorobanti. Apoi din nou prima la stanga pe Eminescu. Aici…aproape ca nu mai vad. Sunt coplesit de emotie…e strada pe care am copilarit. Vreau…trebuie sa vad, sa-mi intiparesc in minte cat mai bine tot. Magazinul lui ‘nenea Gherman” e gol. De aici imi cumparau parintii portocale cand inca se mai gaseau fara efort. Tin minte ca parcam tricicleta cu basculanta primita de la marele Haralamb Zinca, intram in magazine si ma serveam cu bomboane din acele borcane speciale cu capac…le tineti minte, urmand ca parintii mei sa achite nota in drum spre casa. Peste drum de magazine, la nr.29 , o curte mare cu vreo 3 case si o fantana arteziana in mijloc…una plina cu pamant. Aici era terenul meu de joaca cu Nicu – Sandu, doi frati cam de seama mea, primii mei prieteni. Tot acolo locuia la etajul unei vile “nenea Schneider”, vanatorul. Tin minte ca avea casa plina de trofeee si o gramada de poze si bineinteles bomboane. Ma simteam la el in casa cum ma simt acum la Antipa…eram fascinate de sumedenia si de diversitatea trofeelor. Merg mai departe si la nr 31 imi fac curaj si intru in curtea imensa. Ma asez pe treptele pe care le cunosc  atat de bine. Le mangai incet si amintirile revin una cate una. Privesc copacul in care candva proprietarul imi agatase un leagan si vad ciotul unde odata fusese si creanga de care fusese prins…. Gresia de pe trotuarul ingust imi adduce aminte de zgomorul pe care-l facea alergand, Tipilica, cainele proprietarilor, ce trist am fost cand a murit…primul meu prieten necuvantator…
--- Cautati pe cineva?
--- Nu, poate doar cateva amintiri ratacite prin curtea asta mare. Ma scuzati daca v-am deranjat… Buna ziua!
Ies si inchid poarta incet…incet…parca incercand sa nu prin in ea atat de dragi amintiri…pe unele luandu-le cu mine, pe altele lasandu-le acolo pentru altadata…

Furtuna

E pustiu. Nici nu ma asteptam sa fie altfel. Sunt la 2 ore de cea mai apropiata localitate si marea e la picioarele mele. Nisipul, intesat de scoici, imi mangaie picioarele. Instalez cortul si ma pregatesc de prima baie. Apa, nesperat de calda, e foarte clara si numai buna pentru impatimitii de scufundari. Cum nu sunt unul dintre ei nu am echipament specific…doar un vizor si labele.
Instalez cortul fac o baie si ma culc. Ma trezesc pe inserat si imi precatesc o cina frugala. Apoi stau pe malul marii, langa foc pana dimineata privind stelele.
Dimineata imi fac o cafea si plec la strans lemne. E incredibil cate lucruri aduce marea la mal. Pe langa lemne si o gramada de gunoaie: pet-uri in primul rand. Fac 3 drumuri adunand lemne si pentru urmatoarele zile, imi vor prinde bine. E ora pranzului, infulec o conserva si adorm. Seara ma trezesc si vad nori negri la orizont. Briza imi spulbera speranta ca nu se vor apropia de tarm, asa ca imi ancorez cortul mai bine si-l pregatesc de ce e mai rau.
Furtuna ma izbeste violent si cu toate ca mi-am reinstalat cortul in asa fel ca sa nu stea in calea vantului aproape ca il ia pe sus. Caut repede niste bolovani mai mari si-I arunc peste foaia de cort. La timp…a inceput sa ploua. Intru repede in cort si ascult glasul furtunii.
E o intreaga simfonie…se aud tobele…coardele si alamurile… O ascult pret de cateva ore vrajit, ingandurat si infrigurat. Mananc cativa biscuiti si adorm cu simfonia invaluindu-ma. Ma trezesc  tobele, adica tunetele. Am dormit 6 ore si se pare ca nu a scazut deloc intensitatea furtunii. Incerc sa ies si nu reusesc deca sa iau o mare gura de nisip si sa ma ud. OK…revin la biscuitii mei si adorm din nou.
……..
De 48 de ore nu am mancat aproape nimic si nu am putut aprinde focul. Parca vantul nu mai bate asa de puternic. Ies. Verific lemnele de sub foaia de cort. Sunt uscate…nisipul depus de vant pe foaia de cort le-a ferit de umezeala. Ma uit in zare si reuesc sa vad azuriul cerului. Semn bun. Astept cu nerabdare sa iasa soarele dar se pare ca mai am de asteptat pana dimineata. Adorm infometat.
Ma trezesc dis de dimineata tocmai la timp ca sa prin rasaritul. Vantul nu mai bate. Stau in sacul de dormit pe plaja rece si uda, aproape de nerecunoscut dupa cele 3 zile de Furtuna. Il vad. Se ridica repede si maiestuos dintre valuri. Rosu la inceput, devenind portocaliu, mai tarziu galben  ca la urma sa devina alb…incandescent. Simt caldura lui din ce in ce mai bine, ce mult mi-a lipsit aceste zile!
Fac o baie luptandu-ma cu valurile inca mari, viguroase. Curentii sunt puternici si ma trag in larg. Trag aer in piept si ma scufund. Foarte aproape de suprafata ma lovesc cu bratul de un lemn. Da …un lemn. Uit de valuri si de curenti si ies la suprafata ca sa iau o gura de aer. Un val ma izbeste in fata cu toata puerea si inghit o gramada de apa. O iau vanjos catre tarm si am nevoie de minute bune pentru a ajunge sa simt din nou pamantul sub talpi.
Mananc un biscuite, vomit si adorm…
…………
Ma trezesc ametit. Aprind focul si incerc sa-mi pregatesc ceva de mancare. Un ceai cald imi va face bine. Un gand nu-mi da pace: ce e acel lemn de care m-am lovit? Locul lui nu e acolo. Cu gandul asta si adorm.
Dimineata ma trezesc inainte de rasarit. Incerc sa ma dezmortesc cu o mica alergare si cateva exercitii fizice. Aerul proaspat in combinatie cu apa rece ma trezeste de-a binelea. Revin la cort, mananc, imi beau cafeaua si ma pregatesc de scufundare.
Trag aer in piept si ma apuc de cautare. O gasesc destul de repede la a 4-a scufundare. Nu e departe, la nici 20m de tarm si la doar 4m adancime. Si nu e numai o barna! Se pare ca am gasit o epava, ramane de vazut. Imi incropesc o geamandura, o amplasez si ma apuc de scufundari. Da! E o epava si se pare ca e destul de veche. Vizibilitatea e relative buna pana se tulbura apa, asa ca sap mai mult orbeste si merg pe pipaite. La fiecare minut ies la suprafata pentru alte doua. In ritmul asta dupa doar o ora mi-a trebuit o pauza de cateva ore. Mi-am facut un ceai si am mancat un sandvis apoi m-am reapucat de scufundari. Nu am pretentia ca sunt un bun inotator dar zilele astea m-am intrecut pe mine.
In sfarsit gasesc ceva! O bucata dintr-un vas, un ciob mare. Vin repede la mal, si ma uit cu atentie la el. Lut ars, fara desen. Ma mai scufund de cateva ori si mai gasesc cateva cioburi si un recipient mai mic, intreg, ca o sticluta. Pana seara am mai facut cateva zeci de scufundari marind aria de cautare in jurul locului primei descoperiri dar fara rezultate. Merg sa ma odihnesc ca sa pot reveni a 2-a zi.
Noaptea visez ca Jaques Yves Costeau  si Robert Ballard isi disputau  descoperirea mea.
A doua zi, cu toate insistentele mele, nu am mai descoperit nimic interesant. Seara am cazut epuizat… mai aveam 2 zile de concediu ca sa imi revin si sa ajung acasa.
M-am trezit dimineata, am facut inviorarea, am inotat putin, am strans cortul si am plecat spre casa.
………..
M-am intors dupa 2 ani impreuna cu cativa prieteni carora le povestisem aventura mea. Cu toate ca stiam locul exact al epavei nu am mai gasit-o. Probabil ca asa cum acea Furtuna puternica a scos epava la suprafata, alte furtuni  au ingropat-o. Poate definitiv.

Despre fericire

 ………………………..

-Oare exista oameni fericiti? Sau doar aparent?

-Nu am intalnit oameni fericiti.

-Nici eu.

-Nu cred ca exista, e o utopie fericirea.

-Eu cred ca fericirea e ceva de moment.

-Ceva care te face sa te simti bine sau…e atunci cand nu iti doresti nimic. .

-Dar dureaza foarte putin si doar crezi ca esti fericit.

…

-Eu sunt fericit ca te-am cunoscut pe tine.

-O clipa de fericire!

…………………………..

TAB-ul

Cele cateva grade sub zero treceau prin mine, nu mai simteam frigul. Devenisem parte din santul in care stateam. Noaptea ma invelise cu niste frunze uscate din toamna ce tocmai trecuse. Se aude un motor din vale. Lumea se agita: “cine dracu’ vine tocmai aici?” Urmeaza sa vedem.

Si-l vad. Aparand usor de dupa curba TAB-ul urca lin cu zgomotul aferent. A oprit la numai 1m de mine, eram exact sub roata lui. Doua reflectoare au fost atintite catre TAB. Am bagat cartus pe teava, punand AKM-ul pe foc cu foc. Asist la urmatorul dialog:

-Identificati-va! Cine sunteti?

….

-Cine sunteti?

….

-Vom deschide focul, identificati-va!

Se deschide trapa si isi face aparitia un locotenent major.

-Suntem de la unitatea xxyyz si cautam unitatea zxyxz!

-Ati gresit strada!

-Nu se poate, aici am fost indrumati sa venim!

-Atentiune, soldati! Blindate! In cazarma!

La auzul comenzii camarazii meu au dat iama la poarta unitatii. Eu ma ridic cu calm si abia atunci lentul major ma observa. Aveam arma atintita asupra lui. S-a albit instantaneu. M-am retras cu spatele si mi s-a parut o vesnicie pana am intrat pe poarta unitatii. Nu imi dadeam seama ce ma incomoda mai mult: mantaua de iarna sau ranita cu cele 600 de cartuse?

Sau cele 2 ore petrecute pe burta in sant….

Totul s-a terminat fara sa se traga vreun foc de arma, Ofiterul din TAB observand o mitraliera antiaeriana atintita asupra lor a preferat sa cada de prost decat sa cada de mort. Ar fi iesit macel…

Ploaia

Urc. Sunt plecat de 3 ore si mai am de mers inca 4 in conditii normale. Ploua dar nu ma deranjeaza. Chingile rucsacului imi apasa umerii. Trag aer in piept si fac pas dupa pas. Pamantul moale imi fuge de sub picioare insa bocancii ma salveaza. Bravii mei bocanci… Acum incepe greul, un urcus pieptis pe stanca. Nu am timp de odihna daca vreau sa ajung pe zi, asa ca incep urcusul. Pas dupa pas… Am nevoie de aer, de cat mai mult aer. Inspir cat mai adanc si incerc sa mentin ritmul cu cel al pasilor. Ploua, o ploaie mocaneasca care iti intra pana la oase. Nu sunt ud deloc, pelerina militara pe care o port face toti banii, ca si bocancii. Mentin ritmul iar ploaia imi uda fata. E bine…ma pot hidrata din mers. Ma agat cu mainile de stanci…ma trag….ma imping…ma salt. Inaintez din ce in ce mai greu datorita dificultatii traseului. Mai am 3 saritori pana sus si apoi o panta lina de coborat 15 min pana la tabara. Cunosc bine drumul, l-am facut de zeci de ori cu prietenii sau singur, zi sau noapte in toate anotimpurile. Ploua din ce in ce mai puternic. Cu greu reusesc sa trec penultima saritoare, cea mai grea, imediat dupa ce soarele a apus. Inca 70 de minute si ma pot incalzi la foc…ba nu! Ploua…nu exista foc…

Imi calculez fiecare pas….fiecare miscare. De-acum fac totul automat…din reflex. Masor din ochi traseul si vizualizez pasii pe care trebuie sa-i fac si unde. Nu ma grabesc, respect Muntele iar rabdarea trebuie sa faca parte din bagajul fiecarui montaniard. Uita de asta si Muntele va uita de tine zacand pe fundul vreunei rape.

Ploua si mai puternic. Nu am mai intalnit asa ploaie niciodata de cand am facut primii pasi pe Munte. Am ajuns pe creasta…de aici inca putin…se vad luminile. Ajung la corturi si baietii se minuneaza cum de am urcat pe o vreme ca asta. Fusese anuntat cod rosu de furtuna si ploi in zona si credeau ca am renuntat.

Imi trag sufletul…mananc un baton de susan cu migdale si beau un ceai. Apoi adorm….

Premonitie

...s-a spart in linistea noptii ca niste turturi de cristal, cazandu-mi apoi foarte fierbinti pe sira sinarii...
Buimac, ma trezesc si-mi privesc ceasul cu cadran fosforescent in acelasi timp in care din reflex sar direct in pantalon. Automat inregistrez ora: 02:47. Talpile reci ale bocancilor ma trezesc la realitate. Ma surprinde calmul si tonul sec cu care spun:
- ALARMA!

Cand simti...

...ca atunci cand dupa o noapte nedormita faceti dragoste intens, dar intens, si stati impreunati ascultandu-va bataile inimilor inca sincronizate si cand tu te uiti in ochii ei de struguri verzi si-i spui cu ochii umezi si cu un nod in gat: nu te mai intoarce acasa, Iubirea mea, nu te mai intoarce, si ea iti plange tacut pe umar, ii gusti lacrimile, ii simti parfumul unic, inconfundabil, te strange mai tare in brate si atunci stii ca nimic nu poate distruge ceea ce simtiti unul pentru celalalt...

Lupul

Parca prin vis imi aduc aminte ca am plecat…si nu sunt decat cateva luni de atunci…
Imi aduc aminte ca era dimineata si ca am coborat intr-o gara mica de provincie intr-o zi torida. Ca am baut apa de la robinetul cu “apa potabila” de pe peron.  Rucsacul greu ma apasa pe umeri, dar nu-i bai….nu era mai greu decat sufletul meu. Apoi am luat o ocazie pana la capat, sub munte, un taran batran cu caruta, care mergea sa-si coseasca fanul.
…………………..
Dar azi e altfel
Altfel pentru ca sunt singur si altfel pentru ca merg in necunoscut.
Am urcat 7 ore si am instalat cortul. Ma simteam inca in forma cu toate ca nu dormisem decat cateva minute in personalul plin cu navetisti. Vedeam verde si albastru si simteam  in plamani ozonul.
Aici e bine, sunt la 20m de un rau pe care o sa-l numesc generic Raul. Padurea va fi Padurea si muntele Muntele.
Si ciobanul Cioban… Dar despre asta ceva mai incolo...
Primele zile au trecut repede. Cat de repede pot trece zilele atunci cand nu le numeri? Cand nu socotesti pe ceas?
Am facut focul si am improvizat o vatra din pietre de rau…apoi am desfacut o conserva de fasole si am mancat ultima bucata de parizer cu painea ce-mi mai ramasese. De maine va fi altfel. Voi pescui si voi culege ciuperci. Am cateva file rupte dintr-o revista ca sa le pot deosebi pe cele bune de cele otravite.
Dimineata m-am trezit odata cu soarele si mi-am lasat simturile libere. Simteam fina adiere a aerului proaspat de munte, simteam cum primele raze de soare imi mangaie fata. Am mers la rau si am prins 2 pastravi, am ce manca azi. O sa pun si de o mamaliga..am luat 3 kg de malai de acasa. Dupa o gustare frugala am plecat sa-i cunosc pe Munte si pe Padure. Primitori cu cei care-i respecta, nu ma asteptam sa fie altfel. Am gasit si ciuperci, par sa fie din cele bune. O sa mananc copios mai pe seara.
Aud latraturi. Pe harta nu apare niciun sat…o fi vreun satean cu un caine cu treaba pe munte…  Schimb directia si dau peste o stana. Ciobanul imi face cu mana…merg sa-l salut. Mai intai salut cainele, defapt Cainele. Nu e agresiv, mai ales dupa ce a mancat o jumatate de pastrav. Ne-am imprietenit…  Ciobanul e un barbat voinic la vreo 60 de ani, am stat cu el de vorba pret de o ora timp in care m-a descusut asa cum numai un om al muntelui o poate face. Am dat sa plec dar mi-a zis sa astept cateva minute. S-a intors cu o bucata mare de cas si cu o sticla cu lapte. N-am vrut sa primesc dar a insistat. Am vrut sa-i las niste bani dar a zis ca nu are ce face cu ei in varful muntelui, nici eu nu aveam. I-am multumit si i-am promis ca la fiecare 2 zile o sa-l vizitez ca sa mai stam de vorba. OM bun.
Am revenit la cort relativ repede, reusind sa ma orientez fara harta si busola. Am spalat ciupercile apoi le-am fript si impreuna cu o strachina de mamaliga cu lapte m-am simtit ca acum 200 de ani. Sau 300…
Zilele au trecut repede…dar cine tine socoteala lor? Stiam doar ca la 2 zile sa merg sa-l vizitez pe Cioban si pe Caine, asa cum promisesem. Ne imprietenisem bine, ii ziceam mos Ion. Pe Caine il chema Ursu si avea singur grija de 200 de mioare.
Dupa ultima vizita la stana , venind la cort am gasit urme de urs. Nu-i bai…fac focul si va sta departe, mi-am zis.
Si a stat…il auzeam uneori prin padure cum cauta afine.
Si mai auzeam ceva de cateva zile. Ceva nedefinit. Un fosnet…mai mult il simteam. Si ma simteam urmarit. Ciudat cum singuratatea intr-un mediu nefamiliar iti ascute simturile.
Am cautat urme dar nu am gasit decat pe cele ale Ursului. Ciudat…totusi era ceva acolo!
M-am intors la cort si am pregatit masa: o bucata de cas cu lapte si mamaliga si cateva ciuperci fripte.
Am mancat copios apoi am adormit.
Se iscase in vartej de culoarea lavandei pe cerul rosiatic si parca ma tragea in el. Eram ud si nu ma puteam misca. Frigeam. Am bagat mana pe gat si am scos tot din mine. Sau aproape tot. Am intins mana dupa un bustean ca sa-l arunc in foc si am reusit dupa o saptamana. Timpul se scurgea incet…si parca vedeam totul in slow motion. Mintea imi juca feste, copacii jucau hora in jurul meu pe o muzica muta. Am reusit sa ridic capul si sa vad sticla cu apa. Doar sa o vad…
Am mai reusit sa vad 2 ochi privindu-ma din adancul padurii. Doi ochi galbeni. Am intins mana spre ei si am cazut in vartejul de culoarea lavandei de deasupra mea…
………….
Deschid ochii si-l vad pe mos Ion langa foc. Zic: mos Ioane…
Mai baiatule, stai acolo linistit… Ia si bea, mai zise ridicandu-ma si dandu-mi sa beau o gura de apa. Mai baiatule…muntele nu e pt tine…mai spuse el…si am lesinat din nou.
…………
Am dat sa ma ridic, era dimineata. Nu era mos Ion, dar era Ursu…cainele. L-am mangaiat, si el mi-a lins mana. Focul  ardea mocnit, semn ca mos Ion trebuia sa se intoarca. Stiam asta…simteam..
Am incercat sa ma ridic si am cazut la loc. Am dat sa iau bidonul cu apa si am reusit dupa un efort cumplit. M-am tarat afara din cort si m-am asezat la soare. Imi era dor de el. Dupa cateva minute…ore? mi-am mai revenit si m-am putut ridica in picioare. Am incercat sa mananc o bucata de cas dar parca era sticla pisata…m-a zgariat pe gat. Am luat o bucata rece de mamaliga cu acelasi efect. Am adormit la loc sprijinindu-mi mana dreapta pe ceafa lui Ursu.
Cand m-am trezit era aproape seara si ceva cald si fin ma apasa pe frunte. Deschid ochii si o vad. Mai intai ochii…verzi… Apoi parul de un galben pai. Imi spune: stai linistit, sunt Maria, invatatoarea din sat. Am venit cu merinde la mos Ion si mi-a zis de tine. In noaptea asta raman aici in munte cu tine si maine coboram impreuna daca o sa poti. Am zis: bine…si am adormit din nou…
Dimineata s-a trezit inaintea mea si a pregatit micul dejun. Am mancat oua cu slaninuta. Si lapte cald… Nu am vrut sa mananc dar m-a obligat: a zis ca pleaca si ca ma lasa singur. Si nu doream asta. Era inalta,zvelta si tanara...aproape un copil...
Ajutat de Maria am reusit sa fac cativa pasi pana la Rau si sa ma scald in el. Ne-am balacit amandoi razand la soare si simteam cum prind putere. Dar inca nu puteam cobora… La pranz n-am mancat mult dar acum am avut pofta, am baut si o gura de palinca inainte de masa. Face minuni… Pana seara ne-am plimbat pe langa cort si ne-am povestit vietile noastre. A fost frumos. Ma tot ciupeam  si ma uitam dupa vartejul de culoarea lavandei…credeam ca inca visez. Noaptea in cort a pus capul pe pieptul meu  si am dormit imbratisati.
M-am trezit. Simteam ceva…era ceva acolo. Ies incet din cort si ma uit de jur imprejur sa-mi dau seama ce se intampla.
Erau acolo. Ochii aceia galbeni ma priveau fix de dincolo de focul ce inca ardea.
Atunci l-am vazut. Era mare. Era calm. Era impunator.
Era Lupul.
Ne-am privit pret de cateva minute niciunul dintre noi neschitand vreun gest.
Deodata parca a zambit, s-a intors si a plecat…
Ciudat…nu mi-a fost deloc teama…de parca acel Lup era acolo ca sa ma pazeasca. Am intrat din nou in cort, am luat-o pe Maria in brate si prin deschizatura cortului ma uitam la stele…
Ce mic ma simteam…
……………
Dimineata am luat un mic dejun frugal, am strans tabara si am plecat catre stana. Mos Ion ne-a intampinat cu un zambet larg… si cu lacrimi in ochi. Mai baiatule…mai baiatule… M-a imbratisat cu putere de am crezut ca-mi ia tot aerul…
Ne spune: in noaptea asta ramaneti aici. Am instalat cortul si am ramas la stana cu Maria cu mos Ion si cu Ursu. A fost o zi minunata, am simtit cum imi recapat puterile.
Seara la foc am stat la povesti. Atunci am aflat ca am zacut 2 zile pana sa ma gaseasca mos Ion. 2 zile… Dar ce inseamna 2 zile in imensitaea spatiului care se deschidea deasupra noastra?
Atunci mi-am facut curaj si am spus: mos Ion…am vazut un Lup.
Stiu mai baiatule, el te-a gasit…
…………..
A doua zi de dimineata am coborat in sat. Am ajuns in jurul pranzului destul de obosit, ma resimteam…
Am ramas la masa la parintii Mariei, care nu au vrut sa ma mai lase sa plec. Asa ca am ramas…3 saptamani…
Maria era o fire vesela si cunostea bine imprejurimile. Am colindat in acele 3 saptamani cat nu o facusem multi ani… A fost un vis…
Urcam la mos Ion o data la 2-3 zile. De fiecare data ne primea cu acelasi zambet larg si ne spunea: mai copii…apoi taia cu briceagul o bucata de cas "ca sa gustam muntele", apoi ne mai povestea depre Munte si Padure.
……………….
O sa-mi fie dor de el.
O sa-mi fie dor de Ursu.
O sa-mi fie dor de Munte si de Padure si de Rau.
O sa-mi fie dor de LUP
Deja imi este dor de Maria….

Prolog

…mda!

Nici azi noapte nu am putut dormi. M-am uitat vreo 2 ore pe pereti apoi m-am plictisit. M-am strecurat afara din pat, si am iesit din casa.

M-am intors inapoi. Uitasem tigarile.

Am luat liftul si pret de 30 de secunde am coborat 10 etaje.

Am cautat un stalp cu bec. Dar nu unul din acela rosiatic…alb. Sec.

Ca sa pot vedea totul in alb si negru

M-am asezat pe bordura, m-am rezemat de stalp si mi-am aprins o tigara. Si am tras adanc. Mi-am tinut respiratia cateva zeci de secunde. Am tras din nou si am tusit, apoi am expectorat etalandu-mi  flegma pe carosabil.

Faptul ca vedeam alb negru nu ma ajuta deloc. Nici daca as fi vazut infrarosu nu m-ar fi ajutat. Nimic nu m-ar fi ajutat.

Am terminat tigara din fix 4 fumuri, apoi am aprins alta.

Parca-mi pare rau ca nu am luat si o bere din frigider.

Mi-am rezemat capul de stalp, am inchis ochii… Am mai aprins o tigara. Ma gandesc la berea din frigider…si salivez putin. Gata!

Urc si ma strecor in casa fara sa ma auda nimeni. Merg in bucatarie, deschid frigiderul, iau Jupiler-ul de pe raft, il deschid cu maxima precautie. Sorb mai bine de jumatate din cutie la prima inghititura.

Mai iau o cutie si merg la TV. Anime. Merge la starea mea de acum. Si de tot timpul.

Adorm tarziu pe canapea cu berea in mana. Spre dimineata ma trezesc si parca-mi pare rau sa o las neterminata. O termin.

Fac un dus si ma bag in pat. E 5 si trebuie sa ma trezesc si ma trezesc cu toate ca as dormi, sau poate ca nu…daca as fi liber.

Ma spal pe dinti, ma imbrac si plec…

O zi obisnuita.