In cautarea linistii (2)

   8 zile… in care strabatusem jumatate de tara. 8 zile de vacanta de care profitasem amandoi din plin. Dupa plecarea de la Baia de Fier am parcurs Transalpina catre nord, am vizitat Sibiul, Brasovul, vulcanii noroiosi. Ne indreptam catre mare. Calm, fara graba, de parca am fi avut tot timpul din lume dar in acelasi timp savurand fiecare clipa. Oprim in Constanta pentru aprovizionare.  Ne plimbam prin Tomis apoi coboram in port. Putem face o plimbare cu salupa dar Mara refuza spunand ca are rau de mare. Nu merg nici eu. Ne intoarcem la masina si pornim spre nord. Trecem de Mamaia, de Navodari, de Corbu… Ajungem la Vadu si de aici pe drumul betonat pana la capat apoi pe drumul de nisip pana la Canalul Edighiol. Aici aveam “locul meu”secret unde ma reculegeam. Ii salut pe nea Vasile de la cherhana si pe  vechiul meu prieten Andrei, de la Ocolul Silvic care ma intreaba de permis. Il arat, zambeste si mai pune 2 tacamuri la masa. Eram invitatii lor. Dupa ce am mancat deliciosul bors de peste si scrumbii facute la gratar, am pregatit bagajul pentru campare. Masina ramane aici. Cortul, sacii de dormit, hainele, echipamentul foto si mancarea. Si apa. Eram inconjurati de apa dar e vitala acolo. Te hraneste dar si te poate ucide. Trecem canalul si mergem cateva sute de metri pe malul marii catre acel loc secret.  Am instalat cortul si am sarit in apa atat de limpede si de calda a marii. Ne-am tot balacit pana aproape de apus. In acest rastimp am auzit numai sunetul valurilor, tipatul pescarusilor si rasul Marei. Seara am luat o cina frugala si am plecat la fotografiat asfintitul de peste lacul Sinoe. E un sentiment aparte sa te afli pe aceasta ingusta fasie dintre ape nesfarsite. Te face sa te gandesti la cat de mici si neimportanti suntem, iti regandesti scala valorilor. Si linistea… Linistea marii, a pescarusilor si  a rasului Marei. Iar eu abia zambeam… Mai ramasesera doua zile si secundele treceau cu repeziciune de parca rezonanta Schumann isi dublase frecventa. Facem focul si stam langa el pe malul marii pana tarziu in noapte asteptand sa ne creasca cochilii de melci. Intram in cort si adormim imbratisati.

Ma trezesc cand inca nu se crapase de ziua. Ies usor din cort si ma indrept catre mare. Las valurile sa-mi mangaie picioarele si privesc marea. Cerul. Intunericul. Simt o mana pe brat  si un sarut pe umar. Imi spune:
- Sa nu te gandesti la ziua de maine.
- Nu pot, nu am cum, Mara. Ce vom face?
- Ne vom intoarce la vietile noastre anoste si ne vom aminti cu drag de aceste zile. Si apoi...avem locul nostru. Daca trecem pe aici ne vom lasa un semn. Fara telefoane, fara internet, fara nimic. Hai sa vedem daca la anul ne putem intalni aici. In aceeasi perioada...ce zici?
- Zic ca nu cred ca voi avea rabdare pana la anul.
- Nici eu, dar hai sa incercam. Si vom vedea atunci ... Iar acum hai sa profitam de timpul ramas.
Spunand acestea, fugi catre cort si lua camerele foto. Imediat va rasari si soarele. Ultimul Rasarit... Sau poate nu.
Apoi am facut fotografii toata ziua. Si dragoste...

Dis de dimineata ne trezim si ne bem cafelele intr-o liniste deplina. Doar marea  si pescarusii se auzeau. Nu si rasul Marei. Stangem incet lucrurile si plecam catre masina. Nea Vasile ne invita la un mic dejun copios, nu refuzam. O ultima plimbare pe malul marii, mana in mana..si apoi plecarea. Luam masa de pranz in Constanta dupa care imi spune:
- Eu ramana aici.
- Nu se poate, Mara, te duc acasa sau undeva mai aproape.
- Nu! Raman aici, Dan, asa e cel mai bine. Crede-ma...
- Cum crezi tu. O sa te las la gara.
Piata garii e aglomerata. Un dute-vino cu turisti, cu navetisti... Coboram... Ma ia de maini fara sa se uite la mine, stam cateva minute asa fara sa vorbim. Apoi se arunca in bratelele mele si ne sarutam fierbinte. Ramanem imbratisati si fara sa se uite in ochii mei imi sopteste:
- Pleaca, Dan! Pleaca odata!
- O sa te caut, Mara!

Ma desprind cu greu, o sarut pe frunte,  ma urc in masina si plec. Ma simteam ca si cum as fi avut bolovani in loc de corp, atat de greu...cu toate ca ceva din mine ii lasasem Marei. La iesire din oras greutatea mi s-a dus in picioare calcand acceleratia la maxim.

Norii albi, pufosi...pe cerul albastru ca marea....

In cautarea linistii (1)

Inca nu se crapase de ziua cand am coborat la masina. Arunc o privire in portbagaj: cortul, sacii de dormit, geanta cu haine, rucsacul cu camerele foto, trepiedul, laptopul…. Cam asta ar fi…
Pornesc motorul si pornesc in noapte. 10 zile de colindat prin tara cu scopul de a ma regasi. Pornesc pe autostrada si timp de o ora nu fac decat efortul de a nu atipi la volan. La Pitesti opresc la o benzinarie ca sa imi iau o cafea. Mare si fara zahar. Trag masina la 50 m de benzinarie, pe marginea drumului. Pun avaria cobor sa-mi aprind o tigara si sa savurez cafeaua. Cerul dadea primele semne de viata. Socoteam ca rasaritul o sa ma prinda undeva pe valea Topologului…si daca aveam noroc puteam face cateva fotografii reusite cu aburii noptii ce se ridica din padure.
-Buna dimineata!
Ma intorc surprins si raspund:
-Buna dimineata!
-Mergeti spre Valcea?
-Da. Spre Valcea (si de acolo Dumnezeu stie unde - gandesc eu).
-Ma puteti lua si pe mine? Am pierdut cursa si…
-Desigur, numai sa asteptati sa imi termin cafeaua.
-Nu-i nicio problema, o termin si eu pe a mea pana atunci, mi-a rapuns.
Incerc sa imi dau seama cu cine vorbesc. Nu pot sa-mi dau seama ca e supla, si ca poarta jeansi si un tricou alb sub o geaca de blugi.
Terminam tigarile si cafelele, ne suim in masina si plecam. Nici eu nu sunt foarte vorbaret dar nici cu pasagera mea nu imi era rusine.  Intr-un tarziu o intreb:
-Va grabiti? As vrea sa opresc la Topolog sa fac cateva fotografii si poate sa iau micul dejun. Nu am mancat de ieri de la pranz.
-Nu ma grabesc deloc si poate luam micul dejun impreuna, am si eu niste soricei in stomac, imi raspunde razand.
Parchez la hanul de pe malul raului care delimiteaza judetele Arges si Valcea, intru sa comand micul dejun care sa fie gata cam peste o ora si o intreb:
-Ramaneti la han sau doriti sa ma insotiti?
-As veni si eu daca nu va deranjeaza.
Pornim catre malul raului si apoi pe albie in amonte. Soarele se ridicase si ceata capatase o culoare alb incandescent. Trag cateva cadre apoi schimb obiectivul wide cu unul macro, ca sa pot face cateva fotografii si la roua de pe frunze.
-Vad ca sunteti un adevarat profesionist, imi spune.
-Ati facut 2 greseli, ii raspund. 1: numele meu este Dan si 2: sunt doar amator de fotografie.
Zambeste. Apoi mai zambeste o data, imi intinde mana si imi spune:
-Mara. Ma bucur ca te-am intalnit.
Ne indreptam spre han tacuti, fiind mai mult atenti sa nu alunecam pe pietrele din albia Topologului. Intram si ne asezam la o masa. Dat fiind ora matinala bucatareasa ne spune ca mai dureaza putin pana putem servi micul dejun. Hotaram sa luam cafele.
-Dan, si…unde mergi?
-Grea intrebare, Mara. Nici eu nu stiu. Stiu doar ca vreau sa fac fotografii…atat…
-Cauti ceva anume? Un subiect, un unghi, o lumina?
-Da, Mara… Caut linistea.
M-a privit intrebator cu ochii ei verzi.
-Am avut o perioada agitata. Nu vreau decat sa ma linistesc si sa fac ce-mi place. Am hobby-ul asta cu fotografiatul si incerc sa uit de probleme.
-Cauti linistea… Crezi ca o sa o gasesti?
-Nu pot decat sa sper. Macar de zilele acestea sa profit.
Face o pauza…si uitandu-se in ceasca de cafea imi spune:
-Crezi ca pot veni cu tine?
M-am blocat. Noroc ca in acea clipa bucatareasa ne-a adus micul dejun si am avut timp sa imi pun gandurile in ordine.
-Mara… Nu stii nimic despre mine.  As putea fi…
-…un violator sau un nebun sau amandoua. Nu ma intereseaza, Dan, doar ia-ma cu tine, te rog!
-Poti veni cu mine dar cu o singura conditie.
-Si care ar fi?
- Sa nu ne intrebam nimic.
-De accord!
Mancam si plecam. Trecem Oltul si …aleg drumul cel mai putin aglomerat: spre Targu Jiu. La cativa km fac dreapta catre Ocnele Mari. E ora 10 deja, salina e deschisa. O vizitam si pormim din nou la drum.  Opresc la Baia de Fier, la o pensiune ca sa mancam. La masa hotaram sa innoptam acolo ca sa putem merge la Maldaresti si Horezu in ziua aceea si a 2-a zi la Polovragi si la pestera Muierii. Luam o camera si pornim din nou la drum. Ajungem tarziu la pensiune, aproape se innoptase. Luam o cina frugala si urcam in camera. Cat timp a fost la dus am coborat dupa bagaje. Am luat si aparatura foto, laptopul si sacii de dormit. Apoi mi-am aranjat “patul” jos, langa calorifer.
Cand a iesit a observant ce facusem si mi-a spus:
-Daca stiam asta mai luam o camera.
-Nu, Mara…nu e nevoie. Mi-e bine asa.
Am stat de vorba pana tarziu uitandu-ne la televizor si impartasindu-me impresiile de peste zi.
-Noapte buna, Mara!
-Noapte buna, Dan…
………………………………………

Despre prietenie

[...]

...in fine
Ti-am facut capul mare
Desi nu asta a fost intentia mea
Eu voiam doar sa vad ce faci

[...]

-Nuuuuuu
Imi face placere sa vb cu tine
Si sincer ma simt prost cand numai tu dai semne de viata si eu nu

-Nu-i bai
dupa cum stii
acesta este stilul meu

-Nu ma deranjeaza

-Stiu

-Ma gandeam ca am doar putini prieteni cu care pot vorbi asa cum o fac cu tine si cu care ma stiu demult

-Si acum 30 de ani tot asa vorbeam

-Da

-Si in ultimii 25 de ani m-am gandit la asta de multe ori
Ca imi lipseau discutiile noastre

-Nu numai tu
Noroc cu feisbucu

-Serios
Ma gandeam de multe ori: ce faci, pe unde esti, cum iti este

-Ar parea ciudat sa spun ca si eu la fel?

-Asta stiam chiar si atunci cand nu stiam nimic de tine

-Din toata clasa aia de nebuni doar la tine ma gandeam asa
Adica ma gandeam la toti insa doar tu ma obsedai
[...]
Ma bucur ca prietenia asta a durat atatia ani chiar si fara sa stim unul de celalalt
Si cred ca asta e definitia prieteniei

-Exact

Inca o data...

Bocancul lui aproape ca-mi atingea fata. Il preluasem de la un punct de control si trebuia sa-l escortez pana la unitate, peste strada, drum de 20 de metri. Abia ce facuseram cativa pasi si o salva de mitraliera ne-a culcat in mijlocul drumului. Se tragea din stanga, din deal. Tirul cobora rapid, trasoarele treceau din ce in ce mai jos. Armez cu zgomot AKM-ul si-l intreb: Esti ranit? Nu, nu cred. Atunci o sa te misti la comanda mea, ai inteles? ii spun proptindu-i teava armei de sold.  Am inteles, veni si raspunsul.
Misca!
Ne-am tarat numai pe coate pana la gardul unitatii de unde a fost preluat de camarazii care ne acopereau. Atacul a fost respins.
Scot incarcatorul, armez, percutez, recuperez cartusul si-l pun inapoi in incarcator.
Caut un loc ferit si-l gasesc langa un sergent major. Ma ghemui langa el si ma serveste cu o Snagoava, aprindem amandoi, ne zambim pana dam in ras.
Am scapat si de data asta….