Amintiri

Azi am dorit sa ma plimb…sa ma plimb si sa uit tot. Sa ma uit in vitrine, sa-mi cumpar un covrig si un iaurt ca pe vremuri.
Pasii m-au dus pe Calea Mosilor si am apucat-o pe Dacia mergand catre Piata Romana pana la piata Galati de unde am cumparat covrigul si iaurtul. Din Vasile Lascar, peste case, se vede fosta maternitate Cantacuzino, acolo unde acum multi ani am vazut lumina zilei. Pasii se leaga unul de celalalt ducandu-ma mai departe catre strada Icoanei catre gradina cu acelasi nume. Intru in curtea bisericii si ma asez pe o banca la umbra privind la troita. O pisica doarme alaturi pe o banca iar cateva vrabii ciugulesc dintr-un colt de paine aruncat in iarba de un trecator milos. Trec pe langa frumoasa cladire a Scolii de Fete si ajung la vestita Gradina a Icoanei. Fac cativa pasi…e liniste. E ora pranzului iar copiii dorm la ora asta. Cativa batrani profita de ocazie ca sa poata sta linistiti in parc. Trec pe langa statuia lui G. C. Cantacuzino si ma indrept catre locul meu de suflet,  parcul Ioanid. Aici mi-am facut primii prieteni, Doamne ce mult a trecut de-atunci… Insa in mintea mea imaginile sunt clare, putine,franturi insa clare. Vad ca e reamenajat si foarte ingrijit lucru care ma bucura. Ies din nou in Dacia pe langa ambasada Irakului si fac dreapta pe Polona. Trec de Eminescu…ce e cel mai drag las la urma si fac stanga pe Brosteanu. Dupa cativa pasi intru in curtea bisericii Precupetii Noi cu hramurile Adormirea maicii Domnului si al Sfantului Ierarh Nicolae. Iarasi ma napadesc amintirile. Intru in biserica si ma intreb daca in cristelnita ce-o zaresc am primit si eu botezul Domnului. Ma asez in strana si ma reculeg cateva minute. Ma ridic sa plec mai departe si realizez ca am ochii in lacrimi. Imi fac semnul crucii, trag aer in piept si plec mai departe. Ies in Dorobanti si fac stanga catre hotel Dorobanti. Apoi din nou prima la stanga pe Eminescu. Aici…aproape ca nu mai vad. Sunt coplesit de emotie…e strada pe care am copilarit. Vreau…trebuie sa vad, sa-mi intiparesc in minte cat mai bine tot. Magazinul lui ‘nenea Gherman” e gol. De aici imi cumparau parintii portocale cand inca se mai gaseau fara efort. Tin minte ca parcam tricicleta cu basculanta primita de la marele Haralamb Zinca, intram in magazine si ma serveam cu bomboane din acele borcane speciale cu capac…le tineti minte, urmand ca parintii mei sa achite nota in drum spre casa. Peste drum de magazine, la nr.29 , o curte mare cu vreo 3 case si o fantana arteziana in mijloc…una plina cu pamant. Aici era terenul meu de joaca cu Nicu – Sandu, doi frati cam de seama mea, primii mei prieteni. Tot acolo locuia la etajul unei vile “nenea Schneider”, vanatorul. Tin minte ca avea casa plina de trofeee si o gramada de poze si bineinteles bomboane. Ma simteam la el in casa cum ma simt acum la Antipa…eram fascinate de sumedenia si de diversitatea trofeelor. Merg mai departe si la nr 31 imi fac curaj si intru in curtea imensa. Ma asez pe treptele pe care le cunosc  atat de bine. Le mangai incet si amintirile revin una cate una. Privesc copacul in care candva proprietarul imi agatase un leagan si vad ciotul unde odata fusese si creanga de care fusese prins…. Gresia de pe trotuarul ingust imi adduce aminte de zgomorul pe care-l facea alergand, Tipilica, cainele proprietarilor, ce trist am fost cand a murit…primul meu prieten necuvantator…
--- Cautati pe cineva?
--- Nu, poate doar cateva amintiri ratacite prin curtea asta mare. Ma scuzati daca v-am deranjat… Buna ziua!
Ies si inchid poarta incet…incet…parca incercand sa nu prin in ea atat de dragi amintiri…pe unele luandu-le cu mine, pe altele lasandu-le acolo pentru altadata…

Furtuna

E pustiu. Nici nu ma asteptam sa fie altfel. Sunt la 2 ore de cea mai apropiata localitate si marea e la picioarele mele. Nisipul, intesat de scoici, imi mangaie picioarele. Instalez cortul si ma pregatesc de prima baie. Apa, nesperat de calda, e foarte clara si numai buna pentru impatimitii de scufundari. Cum nu sunt unul dintre ei nu am echipament specific…doar un vizor si labele.
Instalez cortul fac o baie si ma culc. Ma trezesc pe inserat si imi precatesc o cina frugala. Apoi stau pe malul marii, langa foc pana dimineata privind stelele.
Dimineata imi fac o cafea si plec la strans lemne. E incredibil cate lucruri aduce marea la mal. Pe langa lemne si o gramada de gunoaie: pet-uri in primul rand. Fac 3 drumuri adunand lemne si pentru urmatoarele zile, imi vor prinde bine. E ora pranzului, infulec o conserva si adorm. Seara ma trezesc si vad nori negri la orizont. Briza imi spulbera speranta ca nu se vor apropia de tarm, asa ca imi ancorez cortul mai bine si-l pregatesc de ce e mai rau.
Furtuna ma izbeste violent si cu toate ca mi-am reinstalat cortul in asa fel ca sa nu stea in calea vantului aproape ca il ia pe sus. Caut repede niste bolovani mai mari si-I arunc peste foaia de cort. La timp…a inceput sa ploua. Intru repede in cort si ascult glasul furtunii.
E o intreaga simfonie…se aud tobele…coardele si alamurile… O ascult pret de cateva ore vrajit, ingandurat si infrigurat. Mananc cativa biscuiti si adorm cu simfonia invaluindu-ma. Ma trezesc  tobele, adica tunetele. Am dormit 6 ore si se pare ca nu a scazut deloc intensitatea furtunii. Incerc sa ies si nu reusesc deca sa iau o mare gura de nisip si sa ma ud. OK…revin la biscuitii mei si adorm din nou.
……..
De 48 de ore nu am mancat aproape nimic si nu am putut aprinde focul. Parca vantul nu mai bate asa de puternic. Ies. Verific lemnele de sub foaia de cort. Sunt uscate…nisipul depus de vant pe foaia de cort le-a ferit de umezeala. Ma uit in zare si reuesc sa vad azuriul cerului. Semn bun. Astept cu nerabdare sa iasa soarele dar se pare ca mai am de asteptat pana dimineata. Adorm infometat.
Ma trezesc dis de dimineata tocmai la timp ca sa prin rasaritul. Vantul nu mai bate. Stau in sacul de dormit pe plaja rece si uda, aproape de nerecunoscut dupa cele 3 zile de Furtuna. Il vad. Se ridica repede si maiestuos dintre valuri. Rosu la inceput, devenind portocaliu, mai tarziu galben  ca la urma sa devina alb…incandescent. Simt caldura lui din ce in ce mai bine, ce mult mi-a lipsit aceste zile!
Fac o baie luptandu-ma cu valurile inca mari, viguroase. Curentii sunt puternici si ma trag in larg. Trag aer in piept si ma scufund. Foarte aproape de suprafata ma lovesc cu bratul de un lemn. Da …un lemn. Uit de valuri si de curenti si ies la suprafata ca sa iau o gura de aer. Un val ma izbeste in fata cu toata puerea si inghit o gramada de apa. O iau vanjos catre tarm si am nevoie de minute bune pentru a ajunge sa simt din nou pamantul sub talpi.
Mananc un biscuite, vomit si adorm…
…………
Ma trezesc ametit. Aprind focul si incerc sa-mi pregatesc ceva de mancare. Un ceai cald imi va face bine. Un gand nu-mi da pace: ce e acel lemn de care m-am lovit? Locul lui nu e acolo. Cu gandul asta si adorm.
Dimineata ma trezesc inainte de rasarit. Incerc sa ma dezmortesc cu o mica alergare si cateva exercitii fizice. Aerul proaspat in combinatie cu apa rece ma trezeste de-a binelea. Revin la cort, mananc, imi beau cafeaua si ma pregatesc de scufundare.
Trag aer in piept si ma apuc de cautare. O gasesc destul de repede la a 4-a scufundare. Nu e departe, la nici 20m de tarm si la doar 4m adancime. Si nu e numai o barna! Se pare ca am gasit o epava, ramane de vazut. Imi incropesc o geamandura, o amplasez si ma apuc de scufundari. Da! E o epava si se pare ca e destul de veche. Vizibilitatea e relative buna pana se tulbura apa, asa ca sap mai mult orbeste si merg pe pipaite. La fiecare minut ies la suprafata pentru alte doua. In ritmul asta dupa doar o ora mi-a trebuit o pauza de cateva ore. Mi-am facut un ceai si am mancat un sandvis apoi m-am reapucat de scufundari. Nu am pretentia ca sunt un bun inotator dar zilele astea m-am intrecut pe mine.
In sfarsit gasesc ceva! O bucata dintr-un vas, un ciob mare. Vin repede la mal, si ma uit cu atentie la el. Lut ars, fara desen. Ma mai scufund de cateva ori si mai gasesc cateva cioburi si un recipient mai mic, intreg, ca o sticluta. Pana seara am mai facut cateva zeci de scufundari marind aria de cautare in jurul locului primei descoperiri dar fara rezultate. Merg sa ma odihnesc ca sa pot reveni a 2-a zi.
Noaptea visez ca Jaques Yves Costeau  si Robert Ballard isi disputau  descoperirea mea.
A doua zi, cu toate insistentele mele, nu am mai descoperit nimic interesant. Seara am cazut epuizat… mai aveam 2 zile de concediu ca sa imi revin si sa ajung acasa.
M-am trezit dimineata, am facut inviorarea, am inotat putin, am strans cortul si am plecat spre casa.
………..
M-am intors dupa 2 ani impreuna cu cativa prieteni carora le povestisem aventura mea. Cu toate ca stiam locul exact al epavei nu am mai gasit-o. Probabil ca asa cum acea Furtuna puternica a scos epava la suprafata, alte furtuni  au ingropat-o. Poate definitiv.