Amintiri

Azi am dorit sa ma plimb…sa ma plimb si sa uit tot. Sa ma uit in vitrine, sa-mi cumpar un covrig si un iaurt ca pe vremuri.
Pasii m-au dus pe Calea Mosilor si am apucat-o pe Dacia mergand catre Piata Romana pana la piata Galati de unde am cumparat covrigul si iaurtul. Din Vasile Lascar, peste case, se vede fosta maternitate Cantacuzino, acolo unde acum multi ani am vazut lumina zilei. Pasii se leaga unul de celalalt ducandu-ma mai departe catre strada Icoanei catre gradina cu acelasi nume. Intru in curtea bisericii si ma asez pe o banca la umbra privind la troita. O pisica doarme alaturi pe o banca iar cateva vrabii ciugulesc dintr-un colt de paine aruncat in iarba de un trecator milos. Trec pe langa frumoasa cladire a Scolii de Fete si ajung la vestita Gradina a Icoanei. Fac cativa pasi…e liniste. E ora pranzului iar copiii dorm la ora asta. Cativa batrani profita de ocazie ca sa poata sta linistiti in parc. Trec pe langa statuia lui G. C. Cantacuzino si ma indrept catre locul meu de suflet,  parcul Ioanid. Aici mi-am facut primii prieteni, Doamne ce mult a trecut de-atunci… Insa in mintea mea imaginile sunt clare, putine,franturi insa clare. Vad ca e reamenajat si foarte ingrijit lucru care ma bucura. Ies din nou in Dacia pe langa ambasada Irakului si fac dreapta pe Polona. Trec de Eminescu…ce e cel mai drag las la urma si fac stanga pe Brosteanu. Dupa cativa pasi intru in curtea bisericii Precupetii Noi cu hramurile Adormirea maicii Domnului si al Sfantului Ierarh Nicolae. Iarasi ma napadesc amintirile. Intru in biserica si ma intreb daca in cristelnita ce-o zaresc am primit si eu botezul Domnului. Ma asez in strana si ma reculeg cateva minute. Ma ridic sa plec mai departe si realizez ca am ochii in lacrimi. Imi fac semnul crucii, trag aer in piept si plec mai departe. Ies in Dorobanti si fac stanga catre hotel Dorobanti. Apoi din nou prima la stanga pe Eminescu. Aici…aproape ca nu mai vad. Sunt coplesit de emotie…e strada pe care am copilarit. Vreau…trebuie sa vad, sa-mi intiparesc in minte cat mai bine tot. Magazinul lui ‘nenea Gherman” e gol. De aici imi cumparau parintii portocale cand inca se mai gaseau fara efort. Tin minte ca parcam tricicleta cu basculanta primita de la marele Haralamb Zinca, intram in magazine si ma serveam cu bomboane din acele borcane speciale cu capac…le tineti minte, urmand ca parintii mei sa achite nota in drum spre casa. Peste drum de magazine, la nr.29 , o curte mare cu vreo 3 case si o fantana arteziana in mijloc…una plina cu pamant. Aici era terenul meu de joaca cu Nicu – Sandu, doi frati cam de seama mea, primii mei prieteni. Tot acolo locuia la etajul unei vile “nenea Schneider”, vanatorul. Tin minte ca avea casa plina de trofeee si o gramada de poze si bineinteles bomboane. Ma simteam la el in casa cum ma simt acum la Antipa…eram fascinate de sumedenia si de diversitatea trofeelor. Merg mai departe si la nr 31 imi fac curaj si intru in curtea imensa. Ma asez pe treptele pe care le cunosc  atat de bine. Le mangai incet si amintirile revin una cate una. Privesc copacul in care candva proprietarul imi agatase un leagan si vad ciotul unde odata fusese si creanga de care fusese prins…. Gresia de pe trotuarul ingust imi adduce aminte de zgomorul pe care-l facea alergand, Tipilica, cainele proprietarilor, ce trist am fost cand a murit…primul meu prieten necuvantator…
--- Cautati pe cineva?
--- Nu, poate doar cateva amintiri ratacite prin curtea asta mare. Ma scuzati daca v-am deranjat… Buna ziua!
Ies si inchid poarta incet…incet…parca incercand sa nu prin in ea atat de dragi amintiri…pe unele luandu-le cu mine, pe altele lasandu-le acolo pentru altadata…