Lupul

Parca prin vis imi aduc aminte ca am plecat…si nu sunt decat cateva luni de atunci…
Imi aduc aminte ca era dimineata si ca am coborat intr-o gara mica de provincie intr-o zi torida. Ca am baut apa de la robinetul cu “apa potabila” de pe peron.  Rucsacul greu ma apasa pe umeri, dar nu-i bai….nu era mai greu decat sufletul meu. Apoi am luat o ocazie pana la capat, sub munte, un taran batran cu caruta, care mergea sa-si coseasca fanul.
…………………..
Dar azi e altfel
Altfel pentru ca sunt singur si altfel pentru ca merg in necunoscut.
Am urcat 7 ore si am instalat cortul. Ma simteam inca in forma cu toate ca nu dormisem decat cateva minute in personalul plin cu navetisti. Vedeam verde si albastru si simteam  in plamani ozonul.
Aici e bine, sunt la 20m de un rau pe care o sa-l numesc generic Raul. Padurea va fi Padurea si muntele Muntele.
Si ciobanul Cioban… Dar despre asta ceva mai incolo...
Primele zile au trecut repede. Cat de repede pot trece zilele atunci cand nu le numeri? Cand nu socotesti pe ceas?
Am facut focul si am improvizat o vatra din pietre de rau…apoi am desfacut o conserva de fasole si am mancat ultima bucata de parizer cu painea ce-mi mai ramasese. De maine va fi altfel. Voi pescui si voi culege ciuperci. Am cateva file rupte dintr-o revista ca sa le pot deosebi pe cele bune de cele otravite.
Dimineata m-am trezit odata cu soarele si mi-am lasat simturile libere. Simteam fina adiere a aerului proaspat de munte, simteam cum primele raze de soare imi mangaie fata. Am mers la rau si am prins 2 pastravi, am ce manca azi. O sa pun si de o mamaliga..am luat 3 kg de malai de acasa. Dupa o gustare frugala am plecat sa-i cunosc pe Munte si pe Padure. Primitori cu cei care-i respecta, nu ma asteptam sa fie altfel. Am gasit si ciuperci, par sa fie din cele bune. O sa mananc copios mai pe seara.
Aud latraturi. Pe harta nu apare niciun sat…o fi vreun satean cu un caine cu treaba pe munte…  Schimb directia si dau peste o stana. Ciobanul imi face cu mana…merg sa-l salut. Mai intai salut cainele, defapt Cainele. Nu e agresiv, mai ales dupa ce a mancat o jumatate de pastrav. Ne-am imprietenit…  Ciobanul e un barbat voinic la vreo 60 de ani, am stat cu el de vorba pret de o ora timp in care m-a descusut asa cum numai un om al muntelui o poate face. Am dat sa plec dar mi-a zis sa astept cateva minute. S-a intors cu o bucata mare de cas si cu o sticla cu lapte. N-am vrut sa primesc dar a insistat. Am vrut sa-i las niste bani dar a zis ca nu are ce face cu ei in varful muntelui, nici eu nu aveam. I-am multumit si i-am promis ca la fiecare 2 zile o sa-l vizitez ca sa mai stam de vorba. OM bun.
Am revenit la cort relativ repede, reusind sa ma orientez fara harta si busola. Am spalat ciupercile apoi le-am fript si impreuna cu o strachina de mamaliga cu lapte m-am simtit ca acum 200 de ani. Sau 300…
Zilele au trecut repede…dar cine tine socoteala lor? Stiam doar ca la 2 zile sa merg sa-l vizitez pe Cioban si pe Caine, asa cum promisesem. Ne imprietenisem bine, ii ziceam mos Ion. Pe Caine il chema Ursu si avea singur grija de 200 de mioare.
Dupa ultima vizita la stana , venind la cort am gasit urme de urs. Nu-i bai…fac focul si va sta departe, mi-am zis.
Si a stat…il auzeam uneori prin padure cum cauta afine.
Si mai auzeam ceva de cateva zile. Ceva nedefinit. Un fosnet…mai mult il simteam. Si ma simteam urmarit. Ciudat cum singuratatea intr-un mediu nefamiliar iti ascute simturile.
Am cautat urme dar nu am gasit decat pe cele ale Ursului. Ciudat…totusi era ceva acolo!
M-am intors la cort si am pregatit masa: o bucata de cas cu lapte si mamaliga si cateva ciuperci fripte.
Am mancat copios apoi am adormit.
Se iscase in vartej de culoarea lavandei pe cerul rosiatic si parca ma tragea in el. Eram ud si nu ma puteam misca. Frigeam. Am bagat mana pe gat si am scos tot din mine. Sau aproape tot. Am intins mana dupa un bustean ca sa-l arunc in foc si am reusit dupa o saptamana. Timpul se scurgea incet…si parca vedeam totul in slow motion. Mintea imi juca feste, copacii jucau hora in jurul meu pe o muzica muta. Am reusit sa ridic capul si sa vad sticla cu apa. Doar sa o vad…
Am mai reusit sa vad 2 ochi privindu-ma din adancul padurii. Doi ochi galbeni. Am intins mana spre ei si am cazut in vartejul de culoarea lavandei de deasupra mea…
………….
Deschid ochii si-l vad pe mos Ion langa foc. Zic: mos Ioane…
Mai baiatule, stai acolo linistit… Ia si bea, mai zise ridicandu-ma si dandu-mi sa beau o gura de apa. Mai baiatule…muntele nu e pt tine…mai spuse el…si am lesinat din nou.
…………
Am dat sa ma ridic, era dimineata. Nu era mos Ion, dar era Ursu…cainele. L-am mangaiat, si el mi-a lins mana. Focul  ardea mocnit, semn ca mos Ion trebuia sa se intoarca. Stiam asta…simteam..
Am incercat sa ma ridic si am cazut la loc. Am dat sa iau bidonul cu apa si am reusit dupa un efort cumplit. M-am tarat afara din cort si m-am asezat la soare. Imi era dor de el. Dupa cateva minute…ore? mi-am mai revenit si m-am putut ridica in picioare. Am incercat sa mananc o bucata de cas dar parca era sticla pisata…m-a zgariat pe gat. Am luat o bucata rece de mamaliga cu acelasi efect. Am adormit la loc sprijinindu-mi mana dreapta pe ceafa lui Ursu.
Cand m-am trezit era aproape seara si ceva cald si fin ma apasa pe frunte. Deschid ochii si o vad. Mai intai ochii…verzi… Apoi parul de un galben pai. Imi spune: stai linistit, sunt Maria, invatatoarea din sat. Am venit cu merinde la mos Ion si mi-a zis de tine. In noaptea asta raman aici in munte cu tine si maine coboram impreuna daca o sa poti. Am zis: bine…si am adormit din nou…
Dimineata s-a trezit inaintea mea si a pregatit micul dejun. Am mancat oua cu slaninuta. Si lapte cald… Nu am vrut sa mananc dar m-a obligat: a zis ca pleaca si ca ma lasa singur. Si nu doream asta. Era inalta,zvelta si tanara...aproape un copil...
Ajutat de Maria am reusit sa fac cativa pasi pana la Rau si sa ma scald in el. Ne-am balacit amandoi razand la soare si simteam cum prind putere. Dar inca nu puteam cobora… La pranz n-am mancat mult dar acum am avut pofta, am baut si o gura de palinca inainte de masa. Face minuni… Pana seara ne-am plimbat pe langa cort si ne-am povestit vietile noastre. A fost frumos. Ma tot ciupeam  si ma uitam dupa vartejul de culoarea lavandei…credeam ca inca visez. Noaptea in cort a pus capul pe pieptul meu  si am dormit imbratisati.
M-am trezit. Simteam ceva…era ceva acolo. Ies incet din cort si ma uit de jur imprejur sa-mi dau seama ce se intampla.
Erau acolo. Ochii aceia galbeni ma priveau fix de dincolo de focul ce inca ardea.
Atunci l-am vazut. Era mare. Era calm. Era impunator.
Era Lupul.
Ne-am privit pret de cateva minute niciunul dintre noi neschitand vreun gest.
Deodata parca a zambit, s-a intors si a plecat…
Ciudat…nu mi-a fost deloc teama…de parca acel Lup era acolo ca sa ma pazeasca. Am intrat din nou in cort, am luat-o pe Maria in brate si prin deschizatura cortului ma uitam la stele…
Ce mic ma simteam…
……………
Dimineata am luat un mic dejun frugal, am strans tabara si am plecat catre stana. Mos Ion ne-a intampinat cu un zambet larg… si cu lacrimi in ochi. Mai baiatule…mai baiatule… M-a imbratisat cu putere de am crezut ca-mi ia tot aerul…
Ne spune: in noaptea asta ramaneti aici. Am instalat cortul si am ramas la stana cu Maria cu mos Ion si cu Ursu. A fost o zi minunata, am simtit cum imi recapat puterile.
Seara la foc am stat la povesti. Atunci am aflat ca am zacut 2 zile pana sa ma gaseasca mos Ion. 2 zile… Dar ce inseamna 2 zile in imensitaea spatiului care se deschidea deasupra noastra?
Atunci mi-am facut curaj si am spus: mos Ion…am vazut un Lup.
Stiu mai baiatule, el te-a gasit…
…………..
A doua zi de dimineata am coborat in sat. Am ajuns in jurul pranzului destul de obosit, ma resimteam…
Am ramas la masa la parintii Mariei, care nu au vrut sa ma mai lase sa plec. Asa ca am ramas…3 saptamani…
Maria era o fire vesela si cunostea bine imprejurimile. Am colindat in acele 3 saptamani cat nu o facusem multi ani… A fost un vis…
Urcam la mos Ion o data la 2-3 zile. De fiecare data ne primea cu acelasi zambet larg si ne spunea: mai copii…apoi taia cu briceagul o bucata de cas "ca sa gustam muntele", apoi ne mai povestea depre Munte si Padure.
……………….
O sa-mi fie dor de el.
O sa-mi fie dor de Ursu.
O sa-mi fie dor de Munte si de Padure si de Rau.
O sa-mi fie dor de LUP
Deja imi este dor de Maria….

Prolog

…mda!

Nici azi noapte nu am putut dormi. M-am uitat vreo 2 ore pe pereti apoi m-am plictisit. M-am strecurat afara din pat, si am iesit din casa.

M-am intors inapoi. Uitasem tigarile.

Am luat liftul si pret de 30 de secunde am coborat 10 etaje.

Am cautat un stalp cu bec. Dar nu unul din acela rosiatic…alb. Sec.

Ca sa pot vedea totul in alb si negru

M-am asezat pe bordura, m-am rezemat de stalp si mi-am aprins o tigara. Si am tras adanc. Mi-am tinut respiratia cateva zeci de secunde. Am tras din nou si am tusit, apoi am expectorat etalandu-mi  flegma pe carosabil.

Faptul ca vedeam alb negru nu ma ajuta deloc. Nici daca as fi vazut infrarosu nu m-ar fi ajutat. Nimic nu m-ar fi ajutat.

Am terminat tigara din fix 4 fumuri, apoi am aprins alta.

Parca-mi pare rau ca nu am luat si o bere din frigider.

Mi-am rezemat capul de stalp, am inchis ochii… Am mai aprins o tigara. Ma gandesc la berea din frigider…si salivez putin. Gata!

Urc si ma strecor in casa fara sa ma auda nimeni. Merg in bucatarie, deschid frigiderul, iau Jupiler-ul de pe raft, il deschid cu maxima precautie. Sorb mai bine de jumatate din cutie la prima inghititura.

Mai iau o cutie si merg la TV. Anime. Merge la starea mea de acum. Si de tot timpul.

Adorm tarziu pe canapea cu berea in mana. Spre dimineata ma trezesc si parca-mi pare rau sa o las neterminata. O termin.

Fac un dus si ma bag in pat. E 5 si trebuie sa ma trezesc si ma trezesc cu toate ca as dormi, sau poate ca nu…daca as fi liber.

Ma spal pe dinti, ma imbrac si plec…

O zi obisnuita.