Rasarit

           Nisipul era inca rece. Defapt nici nu avea cum fi altfel, inca nu se vedeau razele soarelui.  Respiram aerul sarat. Respiram….  Rucsacul foto atarna greu in spate.  Aveam in plan sa fotografiez rasaritul de pe digul de la Navodari. Aveam ceva de mers…eram cam in dreptul viitoarei pasarele din Mamaia. Ar trebui ca sa ajung la dig cam in 80-90 de minute. Inspir inca o data adanc si pornesc…descult…pe plaja inca rece. Apa marii contrasteaza placut cu nisipul, o simt calda. Mersul prin nisip si apa ma oboseste putin, dar pun asta pe seama faptului ca nu am dormit deloc. Aproape de Navodari  calc urat pe o scoica si ma tai. Ma clatesc in mare apoi caut un loc unde sa ma asez. Impropriu spus…plaja e goala. Dau jos rucsacul, aprind frontala si dau sa vad cat de adanca e rana. Ustura ca dracu.
   - Poftiti un servetel ca sa va stergeti, aud o voce.
Tresar si indrept lanterna catre sursa acelei voci. Vad un servetel alb, o mana intinsa, o claie par roscat si o bluza de trening. Fata nu am zarit-o, dar banuiam ca trebuie sa fie la fel de placuta ca si vocea. Intind mana, iau servetelul.
   - Va multumesc frumos, dar nu e decat o julitura.
Atunci poate mutati farul catre mare, ar ajuta vapoarele, spuse vocea, batand apropo la lanterna mea care ii cauta fata.
   - Ah…ma scuzati… Si va rog sa ma mai scuzati in cazul in care am injurat cand am calcat pe scoica aia sau ce o fi fost.
Vocea chicoti si spuse:
   - A fost neinteligibil, la fel de bine puteati   sa recitati din Nichita, ca tot nu intelegeam.
   - Spune-mi, daca te-as prinde-ntr-o zi si ti-as saruta talpa piciorului, nu-i asa ca ai schiopata putin, dupa aceea, de teama ca sa nu-mi strivesti sarutul? Asta ca tot a venit vorbaa de Nichita si ca am talpa julita.
De data asta Vocea rase: Poem, spuse.
   - Si ce cauta un om cult ca dumneavoastra pe plaja asta pustie la ora asta?
Doar liniste caut. Incerc sa ma regasesc. Si nu…nu sunt un om cult, doar am putina cultura generala.
   - Si spirit…completa.
   - Si spirit, daca doriti
   - Anca, spuse vocea.
   - Dan, am raspuns
Cateva minute am privit amandoi noaptea, in liniste, dupa care vocea spuse:
   - Daca vrei iti poti monta cortul ceva mai incolo langa celelalte.
   - Care cort, nu am…
   - Pai ce cari in spate? Am observat ca e destul de greu bagajul tau
   - Pai nu sunt decat 12 kg de aparatura foto. Vreau sa ajung in capul digului ca sa fac cateva fotografii la rasarit.
   - De ce tocmai acolo?
   - Pentru ca acolo sunt mai aproape de mijlocul marii.
   - Atunci vin si eu cu tine. Doar daca nu te incurc.
   - Nu, in niciun caz. Mi-ar face placere.
   - Atunci...hai sa mergem!
Ma incalt de data asta, pe dig mi-as fi facut mai rau si oricum nu mai era mult pana acolo. Ne ridicam si pornim,  Am tot vorbit nimicuri, de unde esti, unde stai ce lucrezi, cu cine ai venit la mare…. Ajungem pe dig si marim pasul. Cerul incepe a se lumina. In cateva minute ar trebui sa rasara soarele. Ajungem, in sfarsit…la capatul digului batut de valuri… Scot trepiedul, montez Nikonul si astept. Inca 1 minut… Anca sta pe un stabilopod si priveste in zare.  Briza ii arunca parul pe spate… acum ii pot vedea fata. Are trasaturi frumoase, asa ca nu mai stau pe ganduri si trag cateva cadre cu ea.
   - Uite! Rasare soarele, ma avertiza ea.
Zambesc… Soarele nu mi se mai pare la fel de important. Va rasari si maine, si poimaine…si mereu…