………
Si au trecut anii, prea multi ani chiar…
Dragostea pentru
munte si drumetii nu a incetat, dimpotriva. Am invatat multe in toti acesti ani
care au trecut, m-am trecut. Ideea de a vizita din nou locuri demult vazute imi
incoltise in mine de ceva timp. Am lasat-o sa prinda radacini si acum, avand
cateva zile libere m-am hotarat a le vizita. Ranile erau cicatrizate, asa
credeam. Am anuntat acasa ca plec si a
2-a zi m-am suit in tren. Acelasi drum lung de noapte, aceeasi gara prafuita si uitata de lume, aceeasi
cismea avand deasupra ei scris cu vopsea albastra – acum abia ghicita - “apa potabila”.
Mi-am luat ranita
grea in spinare si am pornit catre catun pe acelasi drum neasfaltat. Daca in
precedentele vizita cautam un mijloc de transport, de data asta am refuzat categoric.
Cei 9 km mi s-au parut floare la ureche,
si i-am parcurs la pas apasat.
Intru in sat si
incerc sa recunosc casa lui nea Ion, ciobanul. Nici nu stiu daca mai traieste,
ar trebui sa aiba peste 80 de ani. Vad casa si ma apropii. E cineva in curte,
sparge lemne. Da…e nea Ion. Strig peste gard: Nea Ioane! Se indreapta de sale,
se intoarce si ma zareste. Mai Dane…mai baiatule! Fata lui radiaza de bucurie
iar eu am ochii in lacrimi. Ne imbratisam, stransoarea lui mai ca ma lasa fara
respiratie. Ma uit la el…e inca in putere, aproape neschimbat…aproape…
Fiind ora
pranzului incepem pregatirea mesei. In timp ce mancam imi spune din senin: Te
asteptam. Cum asa nea Ioane? No ase… Am crezut ca o sa vii inca de anul trecut,
mi-a zis …cineva, sus acolo-n munte. In
clipa aceea mi-am dat seama ca-mi vorbea despre Lup. E inca acolo? am intrebat.
E si va fi mereu, mai baiatule…
Terminam de mancat
si-mi arata usa de la odaia de la drum: e pregatita, te poti odihni. Poti sta
cat doresti, nu ma deranjeaza. Eu ma bucur ca ai venit, tare mult ma bucur! In
timp de despachetam imi spune ca Ursu isi doarme somnul la poalele gorunului din spatele curtii, si
ca acum are un stra stranepot de-al lui Ursu in curtea din spate. Un dulau pe
cinste, ca si inaintasii lui. In timp ce stateam de vorba auzim strigate la
poarta…iesim. Un flacau venise la nea Ion sa vada daca are nevoie de ceva. Nea
Ion il pofteste in curte, ne prezinta: Danut, el este domnul Dan, o veche
cunostinta de la Bucuresti. Dan, el este Danut, baiatul Mariei. Imi tin
cumpatul, dau mana cu tanarul care mi-o strange vanjos si-mi spune: mi-a
povestit badea Ion multe de dumneavoastra, cum l-ati ajutat sa repare stana… Da
Danut, eu sunt acela, spun zambind dar si cu un nod in gat.
Flacaul saluta si pleca… Tacerea era
apasatoare. Nea Ion m-a luat dupa umeri si mi-a zis: hai sa vezi ce vin bun am,
e de anul trecut. Hai… Seara, dupa masa, am stat la povesti. Mi-a povestit ca a
mai stat cam 12 ani sus pe munte, cum a renuntat la mioare, cum si-a refacut
casa. Am povestit si eu de familie, de munca, de oras… Am tot povestit pana
tarziu in noapte… apoi ne-am pregatit de culcare. Pe masa din camera era o lampa
cu gaz. Am aprins-o m-am intins in pat si am privit tavanul. Umbrele jucau un
dans nebun dupa o muzica numai de ele stiuta. Privind in gol am revazut cu
ochii deschisi locul meu din padure. Am respirat adanc, si mi-am spus: maine
merg acolo!
Ma trezesc dis de
dimineata, ies din odaie si dau sa merg la fantana ca sa ma spal. Nea Ion era
deja in curte cu de-ale gospodariei, ma chema sa mi-l prezinte pe Ursan,
urmasul lui Ursu. Cu toate ca are aproape 1 an…e urias. M-am imprietenit repede cu el si din cate mi-a spus nea Ion nu multa lume o poate face. Nea
Ioane, eu o sa plec sus in munte, la locul meu. Nu m-a privit, se astepta sa
plec. Imi spune: nu te mai duce acolo! Pe cararea care pleaca de la stana in
dreapta, dupa ce urci pret de 2 ore o sa ajungi in golul alpin. De acolo daca
privesti in stanga o sa o vezi. Renuntasem demult sa-i pun
intrebari, stia el de ca ma trimite acolo.
Am mancat si am
pornit… Drumul pana la stana il stiam bine, urcam si amintirile ma napadeau si
incepeam sa regret acest drum. Trec de stana si urc pana in golul alpin, ma uit
in stanga si o vad. O stanca mare crescuta din nimic. Semeata. Vesnica. Ma
indrept catre ea si realizez ca aici am parte de o belvedere cum rar mi-a fost
sa vad. Instalez cortul langa un izvor la poalele stancii si-mi dau seama ca este raul ce trecea pe langa
“locul meu”. Caut lemne pt foc, fac focul si-mi pregatesc cina. Mananc si apoi
ma intind pe bucata de neopren. Privesc stelele….
Dimineata ma
trezesc devreme ca sa privesc rasaritul. Privelistea ma lasa mut. Savurez in
liniste. Ceva ma face sa ma uit sus pe stanca. Mi s-a parut sau chiar s-a
miscat ceva acolo? Urc, in 10 minute ajung in varf. Da…aici intre 2 bolovani o
sa-mi petrec urmatoarea noapte, in sacul de dormit.
Ziua trece repede
plimbandu-ma pe platoul montan. Descopar la fiecare pas minunile naturii si ma
bucur de ele in tihna. Pe seara ma intorc la cort, mananc si ma pregatesc sa
urc pe stanca. Iau sacul de dormit si in scurt timp sunt instalat intre cei 2
bolovani privind cerul. Stau rezemat si privesc catre departari. Vad luminile oraselor,
ale satelor, vad stelele. Cred ca sunt foarte oboist sau am vedenii…doua lumini
se misca. Probabil ca mi s-a parut. Le vad din nou miscandu-se… Am incremenit.
Acum stiu de ce m-a trimis aici nea Ion. Aici e salasului Lupului. Stanca
Lupului. Ies din sac si ma ridic. Nu mi-e teama, doar suntem prieteni vechi.
Vad luminitele in scanteind in bataia lunii, se apropie. Vine increzator drept
spre mine. Nu mi-e teama, insa am o stare emotionala dusa la extrem. E aici, la
cativa pasi. S-a oprit si ma priveste. Il salut: buna noapte, Lupule! Parca
tuseste, se apropie si se salta cu uriasele labe pe pieptul meu, mai sa ma
darame. Imi pastrez cumpatul ii mangai
pieptul si-l las a ma linga pe fata. Apoi se lasa jos si se aseaza intre
bolovanii unde-mi facusem culcusul. Imi iau sacul de dormit si ma asez langa el
si incep a povesti. De la inceput…
Dimineata am privit
amandoi in liniste rasaritul. La un moment dat s-a apropiat de mine si m-a lins
pe fata. De ramas bun. El trebuia sa plece, trebuia sa plec si eu. Ne-am mai
privit putin apoi l-am salutat: toate bune, Lupule! Pe altadata… L-am privit
cum se indeparta. Stapanul muntelui.
Am strans repede
cortul si la amiaza eram in ograda la nea Ion. S-a bucurat vazandu-ma, m-a
strans tare la piept si uitandu-se in ochii mei mi-a spus: mai baiatule… Si a
ramas fara cuvinte…
Seara am pregatit
amandoi masa. Mi-a spus: asta seara avem musafiri, mai pune 2 tacamuri. Am
inceput sa tremur, banuiam ce ma asteapta.
Aud batai in usa si merg sa deschid. Danut…si Maria. O, Doamne.. Aceeasi Maria…frumoasa ca o icoana… Ne
imbratisam ca doi vechi si buni prieteni, pastrand aparentele. Dau mana cu
Danut si ii poftesc in casa. Apare si nea Ion cu o tava si cu paharele umplute
cu rachie de pruna, facuta de el. Le dam pe gat si ne asezam la masa. Povestim…
Eu de viata mea cu bune si cu rele, Maria de a ei. Tot invatatoare acolo in
sat, tot la casa parinteasca. Singura cu Danut. La scurt timp dupa plecarea mea
a rupt logodna, nu a spus si de ce. Privirea mi s-a intunecat…si mi-a pierit
sangele din obraji. De ce oare nu mi-a spus? De ce???? Nea Ion a rupt tacerea
care se asternuse, spunand cu vocea lui groasa: eii…cine ma ajuta sad au de
mancare la animale? Toti 3 am sarit in sus…eu!…eu! Hai Danut cu mine ca tu esti mai tanar.
Ramasi singuri niciunul nu mai aveam puterea de a spune ceva. Am intins mana
peste masa si am cuprins-o pe a ei. De ce nu mi-ai spus, Maria? Nu stiu de ce,
Dan. Poate pentru ca tu aveai viata ta acolo…serviciul…ce sa cauti tu aici? Iar
eu la Bucuresti nu ma vedeam… Suntem din doua lumi diferite, Dan… Chiar daca
ne-am iubit. Doamne…Maria! Ne-am apucat
sa strangem masa…in liniste. Simteam cum ca nu am incetat niciodata sa o
iubesc. Ranile acealea pe care le credeam inchise si cicatrizate se deschisesera
mai adanc ca niciodata. Am luat-o in brate si am strans-o la piept. Plangeam
amandoi.
………
Se crapa de ziua.
Priveam din nou dansul umbrelor pe tavan. Lacrimile erau si ele la locul lor… Am
ridicat mana si am imbratisat-o. Parul ei balai imi mangaia fata. A oftat in
somn apoi s-a cuibarit mai strans la pieptul meu…
………….
